Un bărbat din Mărginenii de Jos, judeţul Prahova, a fost reţinut, vineri, după ce a intrat în casa vecinilor săi şi a încercat să violeze o fată în vârstă de 13 ani. Copila a fost salvată de fratele său care i-a auzit ţipetele şi i-a sărit în ajutor, el fiind înjunghiat de agresor şi transportat la spital. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, incidentul a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00, în localitatea Mărginenii de Jos, unde un bărbat în vârstă de 32 de ani, cu antecedente penale, a intrat în casa vecinilor săi, locuită de o fată în vârstă de 13 ani, de fratele acesteia, în vârstă de 19 ani, şi de bunicii celor doi, părinţii fiind plecaţi din ţară, transmite Mediafax. El a mers în camera fetei şi a încercat să o violeze, iar când fata a început să ţipe, fratele său, aflat într-o altă cameră, s-a trezit şi i-a sărit în ajutor. Înarmat cu un cuţit, agresorul l-a lovit de mai multe ori pe tânărul în vârstă de 19 ani, acesta fiind rănit în zona capului, a uneia dintre urechi, iar una dintre lovituri i-a atins un plămân. Tânărul a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde a fost operat în zona toracelui. Imediat după ce l-a înjunghiat pe fratele fetei, agresorul a fugit, el fiind prins câteva ore mai târziu şi reţinut. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina au cerut emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele agresorului.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

