Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Nu am luat masuri in bataie de joc! Pentru noi problemele ploiestenilor sunt prioritare!

Directorul general al SGU Ploiești, Donald Constantin a reacționat la acuzațiile ce i-au fost aduse după ce i-a detașat pe cei doi directori adjuncți ai societății în cimitirele cu probleme din oraș. Contactat de faptdivers.ro, acesta a spus că decizia de detașare a celor doi directori nu a avut un alt scop decât încercarea de a rezolva cu prioritate problemele oamenilor. De asemenea, Donald Constantin a declarat că celor doi nu li s-a interzis accesul în sediul societății și niic nu le-au fost luate celelalte atribuțiuni, iar în ce privește un protest al salariaților SGU Ploiești, acesta nu există în realitate. ”I-am trimis pe cei doi în cimitirele Bolovani și Mihai Bravu pentru a putea trata mai eficient problemele care apar acolo. Pentru noi, problemele ploieștenilor sunt prioritare. Nu a fost o măsură disciplinară și nici una luată în bătaie de joc, așa cum s-a vehiculat”, a declarat directorul general al SGU Ploiești.