Au apărut probleme serioase între membri conducerii SGU Ploiești. După ce directorii Ovidiu Negulescu și Mihai Păun au fost desemnați să se ocupe de problemele apărute în cimitirele Bolovani și Mihai Bravu, aceștia au primit din partea directorului
general, Donald Constantin o dispoziție prin care li se pune în vedere ca activitatea să și-o desfășoare exclusiv în afara sediului central al SGU Ploiești. De asemenea, din cuprinsul unor note interne rezultă că directorul general este nemulțumit de modul în care Negulescu și Păun își fac datoria la locul de muncă. Pe zi ce trece, situația de la SGU Ploiești devine tot mai tensionată. Din partea unor salariați ai societății ne-a fost transmis următorul mesaj:
”Directorul unei societăți din subordinea Primărei Ploiești le interzice angajaților să intre în sediul instituției. SGU Ploiești a fost transformat se pare într-o fortăreață. Pe surse se vehiculează că angajații din cadrul societății vor să intre în grevă, aceștia fiind solidari cu directorii adjuncți Ovidiu Negulescu și Mihai Păun care nu mai au voie să intre în curtea și în clădirea SGU din strada Văleni. Salariații SGU cer demisia directorului general Donald Constantin. Situația de criză vine în contextul în care Donald Constantin a interzis printr-o notă internă mai multor angajați să meargă la locul de muncă de la SGU pentru a-și desfășura activitatea. Probabil Donald Constantin confundă societatea ce are ca acționar majoritar consiliul local Ploiești, cu propria sa firmă. În plus, din dispoziția directorului general s-a făcut o listă cu personalul angajat al SGU care are voie să intre în curtea și în sediul central, de unde cei doi directori adjuncți mai sus menționați lipsesc. Li s-a pus în vedere paznicilor că dacă cei doi sunt lăsați să intre în curte vor fi dați afară de la locul de muncă”.

