Tariful pentru parcare în Ploiești nu se vor mai majora. Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local Ploiești, acestea urmau să crească cu 150 %, dar hotărârea cu pricina nu se va mai aplica, aceasta urmând să fie abrogată în cel mai scurt timp. Potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova și al PSD Prahova, Bogdan Toader, tarifele de parcare în municipiul Ploiești vor face obiectul unei alt act normativ local, care să stabilească niște tarife suportabile pentru cetățeni.
”Această hotărâre a Consiliului Local va fi abrogată, în primul rând, din respect pentru ploieșteni și, în al doilea rând, pentru că am fost și vom rămâne întotdeauna adepții unui comportament complet asumat față de problemele cetățenilor. În acest sens, pe fondul lipsei de comunicare între reprezentanții SGU Ploiești S.R.L. și consilierii locali, consider că este obligatorie concretizarea unui nou proiect de hotărâre prin care această majorare tarifară să se realizeze gradual, într-o manieră coerentă și suportabilă pentru cetățeni, având în vedere necesitatea modernizării acestui serviciu public”, a scris cu puțin timp în urmă, pe pagina sa de facebook, președintele Bogdan Toader.