Radu Socoleanu, victima unor manevre de discreditare

Fostul consilier local independent Radu Socoleanu crede că este victima unor jocuri de culise menite să-i discrediteze statutul de independent. După ce pe piața liberă a zvonurilor politice din Ploiești a apărut informația potrivit căreia Socoleanu s-ar afla în oarece negocieri cu PMP în vederea alegerilor din toamnă, alesul local a reacționat ferm. “Ca urmare a articolului

din 13 iunie 2016, conform căruia ar exista o negociere între mine si PMP, doresc să vin cu precizarea că nu am fost și nu sunt în negocieri cu acest partid. Infirm orice asociere a numelui meu cu Partidul Mișcarea Populară”, a declarat Radu Socoleanu pentru faptdivers.ro.