Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Gratiela Gavrilescu s-a intalnit cu ploiestenii din Mihai Bravu

Grațiela Gavrilescu, candidatul ALDE pentru funcția de primar al Ploieștiului a discutat cu ploieștenii din cartierul Mihai Bravu despre reabilitarea albiei pârâului Dâmbu. Deputatul ALDE a declarat că oamenii din zonă nu mai au încredere în vreo intervenție a autorităților locale de vreme ce foarte mulți ani acolo nu s-a făcut nimic. “M-a durut sufletul să văd, însă, că oamenii de acolo și-au pierdut și speranța, și încrederea. Doar când le-am explicat, în amănunt, întregul traseu al studiilor, proiectării, avizelor și aprobării investiției au înțeles că nu le vând gogoși de dragul unui vot. Și că dacă, în 2005-2006, m-am dus la poarta lor ca viceprimar, noaptea, în pelerină și cu cizme de cauciuc, cu echipajele de pompieri, să îi ajut să își scoată apa din curți, nu aveam cum să nu îmi pese și să uit asta, odată ajunsă ministru! În patru ani, și dacă o să trebuiască să merg zi de zi pe malul Dâmbului, vom termina cu mizeria și inundația!”, a declarat Grațiela Gavrilescu.