Se pare că nici săptămâna aceasta nu va fi anunțat oficial candidatul PSD pentru Primăria Ploiești. Începutul de săptămână n-a adus nimic nou în ce privește reunirea biroului politic de la centru, așa că mai este de așteptat. Și cum așteptarea naște, firesc, suspiciuni și întrebări, zvonurile n-au întârziat să apară. Cea mai vehiculată ipoteză este colaborarea dintre PSD și ALDE pentru susținerea unui
candidat comun, iar acesta ar urma să fie, cel mai probabil, deputatul Grațiela Gavrilescu. Din ambele părți însă au venit reacții de respingere a unei asemenea idei. Nici PSD și nici ALDE nu-și asumă un astfel de scenariu. Pesediștii din Ploiești îl susțin, la modul majoritar, pe actualul primar interimar, Cristian Ganea, iar în organizația ALDE Ploiești, Grațiela Gavrilescu se bucură și ea de o majoritate covârșitoare. Mai mult de atât, deputatul ALDE a fost deja nominalizat pentru candidatură. Se apre însă că multora a scăpat un amănunt foarte important, credem noi. Copreședintele ALDE, Daniel Constantin a declarat zilele trecute că partidul pe care-l reprezintă nu a făcut înțelegeri electorale cu alte formațiuni politice decât în trei județe din România, iar Prahova nu este printre ele.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

