Senatorul PSD, Daniel Savu, unul dintre potențialii candidați ai social-democraților pentru Primăria Ploiești a făcut un comentariu referitor la răsturnarea de situație apărută în partid odată cu desemnarea oficială a candidatului. Savu spune că nu este vorba despre vreo tergiversare și explică astfel organizarea unui nou sondaj: “În mod oficial, conducerea PSD a decis că va stabili
candidatul pentru Primăria Ploieşti în funcţie de rezultatele unui nou sondaj detaliat, care se va realiza în perioada următoare, până la jumătatea lunii februarie. Deşi este al treilea, nu poate fi vorba de o tergiversare, paşi înainte sau înapoi, aşa cum am văzut că au existat diferite interpretări, ci despre atenţia pe care partidul o acordă unor evaluări corecte, ce ţin de percepţia reală a populaţiei, şi nu de elemente subiective”.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

