Nu toti parlamentarii prahoveni sunt interesati de rezolvarea problemelor Ploiestiului!

Demersul inițiat de senatorul liberal, Andrei Volosevici și susținut ulterior de mai toți parlamentarii din județul Prahova, indiferent de coloratura politică nu pare să fi sensibilizat chiar pe toată lumea. Pe scurt, situația se prezintă în felul următor: municipiul Ploiești se află, în acest an, într-o situație financiară mai delicată, date fiind întârzierile marilor lucrări demarate pe fonduri europene, așa că

parlamentarii de Prahova au semnat împreună o solicitare adresată Guvernului tehnocrat. Prin acest document se solicită alocarea a 50 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară pentru municipiul Ploiești. Scrisoarea a fost redactată către finele lunii decembrie a anului trecut și este semnată de 17 parlamentari prahoveni. Potrivit senatorului Andrei Volosevici, inițiatorul demersului, colegul său de Senat și contracandidatul la Primăria Ploiești, senatorul PSD, Daniel Savu nu a fost interesat de problemele orașului pe care-și dorește să-l administreze. Dintre semnăturile strânse pe documentul adresat executivului lipsește ce a senatorului social-democrat.