Proiectul de lege privind modernizarea infrastructurii primare a sistemului național de irigații a fost respins, miercuri, în Camera Deputaților pe baza votului negativ acordat de parlamentarii PNL. Inițiativa care aparține ministrului Agriculturii, Daniel Constantin va fi promovat în continuare și se vor căuta soluții pentru adoptarea lui. “Sunt hotărât să nu abandonez proiectul care prevede alocarea unui miliard de euro, în următorii cinci ani, pentru modernizarea infrastructurii primare a sistemului naţional de irigaţii, respins astăzi, în mod iresponsabil, în Camera Deputaţilor, de către PNL. Să nu uităm, vorbim de o prioritate naţională şi clasa politică trebuia să inteleagă acest lucru ! În opinia mea, este cea mai importantă lege pentru agricultură după 1989. Analizăm acum, împreună cu juriştii, modalitatea de a adopta prevederile acestei legi sub forma unei ordonanţe de urgenţă sau a unui alt proiect de lege. Important este ca în bugetul pe 2016 să reuşim să prindem primele 145 de milioane de euro alocate refacerii sistemului de irigaţii principal, astfel încât să dăm o garanţie fermierilor din acest punct de vedere”, a declarat Daniel Constantin, copreședintele ALDE.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

