Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

PNL a primit astazi o lectie: sa nu foloseasca institutiile din zona justitiei pentru a transa batalii politice

Comunicat ALDE

Am luat act de verdictul Curţii Constituţionale de astăzi. Decizia este o înfrângere politică previzibilă pentru Partidul Naţional Liberal şi o lecţie usturătoare de constituţionalitate şi democraţie. PNL a primit astăzi o lecţie: să nu folosească instituţiile din zona justiţiei pentru a tranşa bătălii politice. Deciziile Parlamentului se iau doar în plen, cu votul majorităţii. De fiecare dată când pierde o bătălie politică în Parlament, PNL încearcă să schimbe rezultatul în Justiţie. Este un mod nedemocratic de a face politică şi este împotriva intereselor legitime ale cetăţenilor. În aceste zile, se vede cel mai bine că PNL este continuatorul politicii lui Traian Băsescu, cel care a impus ca uzanţă apelul la CCR pentru a încerca să tranşeze conflicte politice. În cazul sesizării luate în discuţie astăzi de Curtea Constituţională ipocrizia PNL este maximă. Dacă iniţial, PNL a anunţat prin vocea Alinei Gorghiu că nu va contesta la Curtea Constituţională votul din Parlament pentru că „nu prea ar fi temei să contestăm la Curte votul de astăzi”, ulterior partidul a găsit temeiul: să ajungă la putere cu orice preţ şi prin orice mijloace. În aceste săptămâni, toţi românii pot vedea două tabere pe scena politică, care corespund la două modalităţi de a face politică, de a înţelege jocul democratic şi de a promova drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Pe de o parte, o coaliţie de guvernare în care ALDE joacă un rol important şi care a reuşit să aducă o creştere economică de peste 4%, cea mai mare din Uniunea Europeană, o coaliţie care a securizat economia şi care a reuşit să aducă mai mulţi bani în buzunarul românilor prin scăderea preţurilor. Pe de altă parte, românii văd PNL care continuă strategia lui Băsescu: încercarea de a bloca orice proiect, chiar dacă este bun pentru ţară, cum este cazul cu noul Cod Fiscal. Pe de o parte, românii văd o  coaliţie de guvernare în care ALDE susţine, alături de parteneri, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi o justiţie corectă şi independentă. Pe de altă parte, un PNL care, ca şi Traian Băsescu, este dezinteresat de încălcarea drepturilor cetăţenilor. Decizia CCR de astăzi confirmă că PNL nu poate face ce vrea în România, că există limite în bătălia pentru Putere, Constituţia fiind cea mai importantă şi că România trebuie să continue pe un drum al stabilităţii şi creşterii economice, nu a scandalurilor şi încercărilor de a bloca proiectele bune şi necesare.