Preşedintele României a adresat Parlamentului solicitarea pentru aprobarea Strategiei naţionale de apărare a României în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) lit. f) din Constituţia României. Unele dintre formulările şi direcţiile de acţiune indicate în Strategie contravin flagrant prevederilor constituţionale în materie, motiv pentru care consider că ar fi fost necesar ca Parlamentul să adopte o hotărâre de respingere a documentului.
Principalele motive pentru respingerea Strategiei pot fi sintetizate astfel:
Strategia de apărare nu este o strategie
O strategie, în orice domeniu, presupune definirea unor obiective şi precizarea mijloacelor şi căilor de a le atinge. Prezenta Strategie nu are scopuri definite şi nici mijloace concrete indicate. În al doilea rând, orice strategie are două componente obligatorii şi necesare: o componentă normativă şi o componentă instituţională. Strategiei îi lipsesc complet referinţele normative, dincolo de trimiterea metaforică la valorile NATO şi UE. În materie de apărare şi securitate naţională există, formulat în Tratatul de la Lisabona, un drept primar al Uniunii Europene, complet ignorat de document. De asemenea, în Strategie nu sunt numite instituţiile cărora le sunt ataşate atribuţii şi sarcini în domeniul apărării şi nu se face niciun fel de proiecţie bugetară. Limbajul Strategiei este unul de program politic, vag, generic şi metaforic. Strategiile similare ale altor naţiuni desenează politici publice concrete, incluzând mijloace alocate şi responsabilităţi precizate, nu vorbesc despre „dimensiuni” abstracte.
Strategia de apărare este o strategie vagă şi neriguroasă de securitate.
Strategiei îi lipsesc cele două calităţi pe care şi le asumă explicit, claritatea şi rigoarea. Documentul este întemeiat pe o confuzie conceptuală, cea între politica de apărare, ce face obiectul constituţional al Strategiei, şi chestiunea securităţii, la rândul ei înţeleasă ca un domeniu ce cuprinde practic întreaga sferă a activităţilor şi proceselor de natură socială şi economică. Pe această confuzie se întemeiază o distorsiune fundamentală: deşi afirmă că vizează interesele şi drepturile cetăţenilor, Strategia dă o dimensiune statală tuturor domeniilor sferei publice. În realitate, statul se află în centrul documentului, un stat care-şi subsumează toate aspectele vieţii comune a cetăţenilor.
Această distorsiune structurală este întărită de lipsa notabilă a noţiunii de securitate civilă, dispusă în jurul cetăţeanului, noţiune ce figurează astăzi în strategiile similare ale celor mai multe naţiuni, înlocuind vechea noţiune de ordine publică, ce afirmă rolul disciplinar şi represiv al statului. Deopotrivă, absent este și obiectivul rezilienţei, ce priveşte rezistenţa colectivă la consecinţele unui dezastru militar ori cataclism natural.
Strategia de apărare este, în fapt, o strategie de extindere a puterii prezidenţiale dincolo de litera şi spiritul Constituţiei
Pe lângă abordările tradiţionale, Strategia include explicit în sfera apărării şi alte domenii: mediul economic, energie, sănătate, educaţie, protecţie socială, agricultură. Pe această cale, Preşedinţia pare să-şi asume, cel puţin cu titlu de instanţă de monitorizare şi control, atribuţii care sunt de resortul Guvernului. Cu alte cuvinte, Strategia sugerează trecerea către o republică prezidenţială, prin extinderea explicită a autorităţii prezidenţiale: „Strategia reflectă necesitatea promovării unui concept de securitate naţională extinsă ... în următoarele domenii: educaţie, sănătate, economic, energetic, financiar, mediu, infrastructuri critice ... reducerea decalajelor de dezvoltare şi reconstrucţia marilor sisteme publice”.
Dimensiunea economică şi energetică a Strategiei conţine aproape toate materiile constituţionale ce cad în responsabilitatea Guvernului: „Promovarea liberei iniţiative şi protejarea proprietăţii private, asigurarea cadrului concurenţial şi a competitivităţii prin diminuarea factorilor care afectează buna funcţionare a mediului de afaceri, asigurarea transparenţei pieţelor autohtone şi a capacităţii de funcţionare interconectată a lor cu cele externe, asigurarea securităţii energetice prin adaptarea operativă şi optimizarea structurii consumului de resurse energetice primare, creşterea eficienţei energetice, dezvoltarea proiectelor menite să asigure diversificarea accesului la resurse, creşterea capacităţii de interconectare şi a competitivităţii, inclusiv prin implementarea obiectivelor Uniunii Energetice, promovarea unor politici care să asigure reducerea decalajelor de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale ţării, dezvoltarea şi modernizarea reţelelor de infrastructuri, consolidarea capitalului autohton, creşterea capacităţii de reacţie a sistemului de sănătate publică în cazul apariţiei unor pandemii sau situaţii de urgenţă, modelarea sistemului de sănătate prin situarea pacientului/cetăţeanului în centrul acestui sistem, corelarea politicilor privind piaţa muncii cu cele din educaţie şi sănătate, în vederea sprijinirii proceselor de dezvoltare durabilă, adoptarea unor măsuri coerente care să vizeze diminuarea gradului de deteriorare a situaţiei demografice şi reducerea disparităţilor de dezvoltare la nivel teritorial”.
Prin asumarea ca misiune a „apărării şi consolidării democraţiei constituţionale şi a statului de drept”, Strategia adoptă o atitudine paternalistă faţă de Puterea Judecătorească, ce pare să devină, astfel, un nou domeniu al atribuţiilor prezidenţiale. De asemenea, Strategia încalcă principiul nulităţii mandatului imperativ al parlamentarilor, indicând forma şi conţinutul legislaţiei pe care aceştia ar fi chemaţi să o adopte la indicaţia Preşedintelui: „O condiţie necesară pentru operaţionalizarea Strategiei o reprezintă revizuirea cadrului legislativ în domeniul securităţii naţionale, care să ţină cont, pe lângă deficienţele relevate în timp, de noile ameninţări şi de nevoia de respectare a drepturilor şi libertăţilor civile. În vederea atingerii obiectivelor şi realizării direcţiilor de acţiune asumate prin prezenta Strategie, instituţiile cu responsabilităţi în domeniile respective vor elabora strategiile, programele şi planurile sectoriale de activitate subsecvente”.
