Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Chirurgul Dan Oprea le scrie, pentru prima data ploiestenilor! Din postura de candidat la Primarie

Candidatul surpriză al PNL pentru Primăria Ploiești, chirurgul Dan Oprea a lansat, pentru prima dată, o scrisoare către ploieșteni. Este un text în care Oprea se prezintă și își confirmă intenția de a candida pentru funcția de primar al Ploieștiului. Din câte am văzut cu toții, la PNL Prahova e înghesuială mare pentru candidatură. Vom vedea ce-o ieși în cele din urmă. Deocamdată redăm integral conținutul mesajului postat de Dan Oprea pe contul său de facebook: “Ma numesc Dan Oprea si sunt chirurg in Spitalul Judetean de Urgente Ploiesti. Sunt cetatean al Ploiestiului de 24 de ani. Simt, respir, ma bucur si ma intristez ca orice ploiestean. Nu am avut o viata de expunere publica si nici nu am nazuit catre un asemenea statut, pana de curand, cand, in urma unor comentarii pe care le-am facut referitor la unele articole din presa ,,on-line ‘’din Ploiesti, in circumstante care imi sunt si acum doar partial clarificate, m-am trezit in centrul unui mare scandal mediatic. Tema articolelor la care mi-am permis sa imi postez parerile a fost gradul extrem de ridicat de nemultumire al societatii fata de conditiile improprii pentru desfasurarea actului medical, din spitalul in care lucrez si apoi, prin generalizare, in spitalele din tara. Ca medic, ca om din sistem, am incercat atunci sa explic adevaratele motive ale situatiei dezastruase si faptul ca personalul medical era, de asemenea, o victima in acel conflict! Atunci mi-am asumat multe riscuri, ba chiar pot spune ca am fost la un pas de mari necazuri, dar cetatenii, presa, au fost alaturi de mine si nu am putut fi ranit. Colegii de breasla au aderat la pozitia mea, dar din pacate luarea mea de pozitie nu s-a concretizat intr-o ampla miscare de anvergura nationala, pentru a putea astfel sa schimbam lucrurile din temelii. Stiu ca toti dorim aceasta schimbare majora si absolut justificata, stiu ca trebuie sa continuam si sa nu ne lasam descumpaniti, chiar daca inceputul a fost mai greu. Votul din noiembrie 2014, a generat o noua ,,revolutie’’ electorala, cetatenii sanctionand drastic actuala clasa politica. Eu nu vreau cu nici un chip sa renunt! A venit vremea unor schimbari radicale in societatea romaneasca. Daca politica este facuta pentru noi, oamenii de rand, atunci sa o facem chiar noi, oamenii de rand, oamenii care s-au saturat sa alimenteze bugetul de stat si, de cele mai multe ori, sa nu beneficieze de propriile contributii. In anul 2014, m-am inscris si eu in PNL, cooptat fiind de poate singura echipa care isi doreste si munceste pentru schimbare. Motivatia inregimentarii mele politice, era si este legata de speranta implementarii unui proiect de modernizare a spitalului in care lucrez. Si daca, impreuna putem finaliza un astfel de proiect, de ce sa nu ne implicam toti in demararea si concretizarea tuturor proiectelor din agenda reala a ploiestenilor? In calitatea mea de chirurg, m-am aflat permanent intr-o relatie apropiata cu pacientii mei si apartinatorii lor. Am incercat sa fiu un medic empatic si un profesionist, pentru a readuce oamenilor zambetul si speranta de viata normala. Chirurgia mecanicista, riguroasa, corecta, este pana la urma, o manufactura. Doar dragostea de oameni, empatia, sensibilitatea, ridica chirurgia la rangul de arta, aduc acea dumnezeire care insufleteste relatia chirurg – pacient. O operatie sangeranda si mutilanta se transforma astfel intr-o cauza nobila, in sansa unui nou inceput, a unei noi vieti. Fara suflet, fara sentimente, sala de operatie devine un tribunal, unde troneaza rigorile reci, seci, lipsite de simtire, unde se dau verdicte, se condamna, medic si pacient deopotriva! De ce sa nu trecem Ploiestiul prin „sala de operatie”? De ce sa nu extirpam toate tumorile urbei noastre si sa ii redam sansa unei noi vieti sanatoase? De peste 24 de ani sunt cetatean al Ploiestiului, locuiesc aici, merg la serviciu in fiecare zi, ma plimb pe strazile din oras. De multi ani, acest oras pare amortit, cenusiu, fad. Nimic esential, nimic nou, atractiv, util, de ani si ani de zile. Fatade murdare, cenusii, praf, gropi, lucrari peste tot, neprotejate, prost marcate, nimeni nu se ingrijeste sa nu-ti rupi masina cand treci pe langa zonele de santier. Pistele de biciclete sunt insuficiente. Oamenii sunt incruntati, crispati. La mine la spital, lucrurile sunt incremenite, nu a aparut nici o schimbare cu adevarat notabila. Doar carpeli, pe ici pe colo sa ia ochii oamenilor si sa dea de lucru clientelei de partid. Traim in orasul lui Nenea Iancu, aici s-au nascut personajele legendare din piesele sale. Aceste personaje sunt printre noi, peste tot, in toate partidele. Unii sunt la vedere, nu au nici o jena de a schimba partidele si doctrinele, in functie de marimea si consistenta briosei. Trec de colo-colo, sunt aroganti, uneori lasa o fina urma de viciu, de parca ar detine secretul castigarii voturilor. Nu au o profesie la baza, au trait din sinecurile de partid. Se vand fara ezitare, mercenari moderni ai politicii autohtone. Altii, mai potenti financiar, sunt mai experimentati, au bani, stau in spate si controleaza circulatia banului public catre conturile personale facand scenarii, cumparand, la propriu fidelitatea vreunui candidat mai usor de manipulat. Catavenci, Tipatesti, Branzovenesti, Farfurizi, Dandanachi, etc… Cetatenii, ca de obicei, turmentati de piruetele actorilor politici. Cetatenii acestia, la care au apelat din cand in cand, au ajuns sa nu mai fie interesati de cine este la putere! Sa vada doar, in fiecare zi lasata de la Dumnezeu, cate un lucru nou, util, care sa le usureze si infrumuseteze viata cotidiana. Eu nu sunt interesat sa intru in toata aceasta serparie, decat in masura in care o pot distruge. Am avut ocazia sa intalnesc cativa oameni extraordinari, cu care am facut echipa si cu ei, vreau sa candidez. Vreau sa candidez la primaria Ploiestiului si sa fiu ajutat de cetatenii acestui oras, satui de minciunile si aranjamentele astea meschine, pe care le suporta de 25 de ani incoace! Este cumva o problema ca nu ma incadrez in tiparele candidatilor, ca nu am un discurs tipic, ca nu ma intereseaza nimic din ce a fost si ca vreau sa muncim impreuna pentru un oras de bun-simt? Tocmai o astfel de „problema” este motivul pentru care vreau sa candidez... nimic din ce a fost rau sa nu se mai repete. Candidez la Primaria Ploiesti, ca liberal, ca un om cu o profesie, pe care cred si sper ca am onorat-o in intregime, dupa capacitatile mele. Nu am o vasta experienta politica sau administrativa si nici nu vreau sa am experienta politica a majoritatii, dar cred ca alaturi de o echipa de profesionisti autentici, promovand valorile liberale autentice, putem sa ne asumam impreuna greaua responsabilitate de a gestiona si moderniza orasul lui Caragiale, orasul nostru. Cred ca pot aduce acel suflu nou, inca nepervertit, in politica si admnistratia locala. Un oras european este un oras al locuitorilor lui si nu unul al abonatilor la banii publici, nu unul al profitorilor care nu mai au ce sa caute, sa graviteze, in preajma partidelor politice. Desigur, nu voi renunta sa vad aparand un spital creat si functionand in acelasi spirit. Generatiile se schimba cu rapiditate, iar noi suntem datori sa ne aducem contributia noastra, pentru cei ce vor urma! Este usor sa stam pe margine si sa ne lamentam si stiu ca este mai greu sa ne urnim sa facem ceva concret, dar stiu ca avem cu ce, urmad doar sa constatam, in viitorul apropiat, ca putem sa ne obisnuim foarte usor cu starea de bine!”