Se agită spiritele în cele două tabere politice importante din Ploiești. Poate ambele se pregătesc de alegeri pentru funcia de primar, poate e doar un exercițiu tactic. Mai degrabă însă pentru alegeri este toată această mișcare. Am văzut antrenamente puternice în organizațiile PSD de cartier și am văzut, de asemenea, reacții semnificative în tabăra PNL și PDL. Am auzit declarația făcută de senatorul PSD, Daniel Savu cu privire la iminenta revenire a lui Andrei Volosevici în postura de candidat pentru Primăria Ploiești și tind să cred că are dreptate sută la sută. De Volosevici trebuie să scăpăm! Nu pentru că n-a făcut nimic pentru Ploiești cât a fost primar din partea PDL. Asta e discutabil, iar afirmația poate fi valabilă și pentru alții care s-au perindat pe la conducerea administrației locale. Una peste alta PSD are un handicap care poate fi oricând exploatat la maxim de adversarii politici: a dat primul primar arestat (fie și numai preventiv) din istoria Ploieștiului. N-o să înțeleagă nimeni că de la o arestare preventivă, bazată pe un denunț dubios și intuiție de procuror și până la condamnare e cale lungă. De partea cealaltă, PNL are și el probleme de imagine: i-a readus în prim plan pe hoții din rețeaua Băsescu-Udrea și chiar dacă vor defila cu icoana lui Iohannis în brațe, va fi, cred, destul de greu să facă uitat un asemenea amănunt. La prima vedere, niciunul dintre partide nu ar vrea alegeri pentru primar la Ploiești acum. Cu toate astea însă, ambele se pregătesc. Pe de altă parte, liberalilor le cam stă în gât fostul lor coleg, viceprimarul cu atribuții de primar, Iulian Teodorescu și nu prea l-ar mai lăsa să stea multă vreme pe acolo. Omul își face treaba destul de bine și poate aduce un capital de imagine important pentru PLR și PSD.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

