S-a intamplat in 2014! Retrospectiva politica

Ianuarie

politica 2014Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, vicepreşedinte al PNL, propune şedinţa conducerii liberalilor organizarea unui Congres extraordinar al USL pentru a se reconfirma candidatura lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României.

Senatoarea PSD Gabriela Vrânceanu Firea a anunțat că USL nu mai există la Ilfov şi cere şefului PSD un act care să arate pactul de neagresiune.

Preşedintele Traian Băsescu ia în calcul organizarea unui referendum pentru parlament unicameral.

Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia (PDL), este urmărit penal pentru abuz în serviciu, în legătură cu vânzarea unor imobile aparţinând Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, prin care ar fi fost favorizaţi sora şi cumnatul acestuia.

Senatorul PSD Gabriela Firea demisionează din PSD, după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun lider al social-democraţilor nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor.

Crin Antonescu anunţă că "USL se va rupe odată şi odată, dar nu foarte curând".

Gabriela Firea îşi retrage demisia din PSD.

Vasile Blaga se gândeşte să o excludă pe Udrea din partid, dacă va mai continua atacurile la adresa formaţiunii.

Remus Cernea vrea o lege specială pentru delfini. Deputatul propune un proiect de lege prin care delfinii să fie recunoscuţi drept persoane non-umane.

Radu Stroe şi-a dat demisia din funcţia de ministru de interne, la ora la care era înmormântată studenta de 23 de ani moartă în tragedia din munţii Apuseni. Este înlocuit cu Gabriel Oprea.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.

Intrarea Elenei Udrea în Partidul Mişcarea Populară a fost anunţată oficial de către preşedintele PMP, Eugen Tomac, spunând că aceasta este "unul dintre cei mai puternici oameni politici din zilele noastre".

Februarie

Niels Schnecker nu mai este şeful de campanie al lui Crin Antonescu.

Cezar Preda a demisionat din funcţiile din PDL: "Mă pot lupta cu Ponta, Udrea, Băsescu, dar nu cu colegii mei".

Daniel Chiţoiu devine secretar general interimar în PNL, după demisia din Guvernul Ponta.

Ministrul Economiei, demis. PNL îi retrage sprijinul politic lui Andrei Gerea.

Excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din PNL a fost validată în Delegaţia Permanentă.

Întâlnire Ponta-Antonescu pentru numirea lui Klaus Iohannis ca vicepremier.

Emil Boc s-a înscris în Mişcarea Populară: "Pot avea o contribuţie la unificarea dreptei".

Uniunea Social Democrată, noua alianţă electorală pentru euroalegeri între PSD, PC şi UNPR.

Deputatul PNL Cristina Pocora, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat, la finalul şedinţei informale de la sediul partidului, că PNL îşi doreşte să facă parte din proiectul USL, aşa cum a fost el votat şi mandatat de către cetăţeni, în 2012.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respinscererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma urmărit penal, alături de tatăl său, Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, pentru trafic de influenţă.

Criza din USL se simte: 20 de filiale ale PNL nu l-ar mai susţine pe Antonescu.

Antonescu: PNL îşi menţine propunerile şi cere anularea documentelor privind înfiinţarea USD.

Antonescu a recunoscut că s-a întâlnit de două ori cu preşedintele Băsescu.

Liberalii au rupt USL.  Crin Antonescu: Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor

Călin Popescu Tăriceanu: "Vreau să reclădim USL şi e posibil să candidez la prezidenţiale. Sunt convins că îl voi învinge pe Crin Antonescu". Se înfiinţează Partidul Liberal Reformator.

Partida Romilor solicită negocieri pentru înfiinţarea unui Minister al Romilor în noul Guvern.

Martie

Crin Antonescu se prabuşeşte în sondaje, în urma ruperii USL.

Mai mulţi parlamentari PPDD îşi pregătesc plecarea la PSD.

Ion Iliescu împlineşte 84 de ani. Nu a participat la petrecerea dată în cinstea sa la Ateneu.

Noul Guvern a depus jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni.

Alianţa PSD-UNPR-PC poate candida la europarlamentare. ICCJ a respins contestaţia PNL.

Călin Popescu-Tăriceanu, ales ca şef al Senatului.

Florin Constantinescu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Senatului. Îi ia locul Marius Obreja.

Antonescu: "Dacă PNL nu va lua 20% la europarlamentare eu îmi dau demisia".

Deputatul PNL Mircea Roşca, acuzat de legături cu Mircea Cosma. „În numele instituţiei am semnat documente de serviciu care mi-au fost înaintate de direcţiile şi serviciile  din cadrul Consiliului Judeţean, contând pe buna credinţă şi profesionalismul acestora (Direcţia Patrimoniu, Serviciul Juridic, Direcţia Economică)”, susţine liberalul.

Mircea Diaconu, exclus de PNL de la europarlamentare. Demisionează din partid şi candidează ca independent, câştigând mandatul.

Elena Băsescu a demisionat din PDL. Se înscrie în PMP si nu mai candidează la europarlamentare, motivul "zâzaniei" care a dus la plecarea din partidul înfiinţat de tatălui său. (va urma)