Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Spovedania lui Turcescu/ Cine si ce se ascunde in spatele scandalului?

Cu fiecare oră care trece de la așa-zisa spovedanie a jurnalistului Robert Turcescu, lucrurile se clarifică. Toată tărășenia e o cacealma, iar Turcescu face niște jocuri odioase, orchestrate de Traian Băsescu și Elena Udrea. Mai precis, realizatorul de la B1 TV a mințit atunci când a scris pe blog că ar fi fost ofițer acoperit. A prezentat chiar și documente mincinoase. Cine poate să creadă că un ofițer acoperit primește fluturași pentru sumele încasate de pe urma unei activități strict secrete? Cine poate crede că un individ care nu a satisfăcut stagiul militar se află în posesia unui livret? Și cine poate să creadă că după un asemenea scandal, autorul lui nu are nimic de suferit? Desigur, românii neavizați, fără suficiente surse de informare în domeniu și apăsați cumplit de grijile vieții de zi cu zi, pot intra într-un asemenea joc meschin. De aceea, e bine să spunem adevărul. Să încercăm să demontăm, pas cu pas, poveste prost țesută de Turcescu, Băsescu și Udrea. Mai întâi să ne amintim ce a zis Băsescu în emisiunea colonelului Turcescu, atunci când a aruncat bomba cu ofițerii acoperiți: “…Și dacă ar recunoaște că au fost ofiței acoperiți, nu li s-ar întâmpla mare lucru”. Iată că nu se întâmplă. Turceascu a spus public că este agent secret și nu a pățit nimic. A renunțat doar la o emisiune și a încasat niște înjurături. Mai departe, lucrurile stau cam așa: slugoiul de curte al lui Traian Băsescu, Mircea Marian a scris pe facebook, la scurt timp după declanșarea scandalului Turcescu, următoarele: “…avem de a face cu un scandal uriaș pentru serviciile secrete și comanda lor politică. Vor încerca să îl îngroape, nu va lăsați manipulați. Mărturisirea lui Robert Turcescu, care este clară, arată că, în România, s-a făcut și se face poliție politică. Acum îi vom vedea, cei care vor încerca să îngroape declarația lui robert (nu e adevărat, joacă teatru, e nebun) și cei care vor încerca să meargă pe fir mai departe”. Pasajul ăsta de final, credem noi, spune foarte multe. Adică după spovendania lui Turcescu, oamenii ar trebui să meargă mai departe, să sape și să scoată și alte persoane, în speță dintre candidații la prezidențiale, care ar avea asemenea preocupări. În fapt, mărturisirea lui Turcescu nu poate fi decât un episod doi al emisiunii în care Băsescu vorbea de ofițerii acoperiți care, chipurile, candidează în această toamnă. Pe cât punem pariu că, peste vreo două săptămâni, când ecourile scandalului ăsta se vor mai stinge, Băsescu va ieși iar într-o emisiune la un post aservit și va lansa marea provocare: faceți și voi ca Turcescu! Recunoașteți că ați fost sau sunteți ofițeri acoperiți! Altfel o spun eu! Că așa e corect să fac...