Creatoarea de modă, Sonia Trifan va lăsa pentru o vreme schiţele pentru rochiţe sau corsete sexy şi va intra, cu paşi mari, în bucătărie. Şi nu oricum, ci sub ochiul extrem de exigent al maestrului Horia Vârlan. Sonia va filma mâine pentru emisiunea „Cireaşa de pe Tort”, de la Prima TV şi, după cum spune, se teme foarte tare să nu-şi prindă urechile printre preparatele pe care are de gând să le facă. „Multe fructe de mare, viţel şi un desert foarte, foarte bun”, ne-a spus stilista încercând să nu dezvăluie chiar tot din ceea ce va face pentru a-şi impresiona oaspeţii (Jasmin, Vali Vijelie şi Dan Bursuc). Pentru filmările emisiunii, dar mai ales pentru evoluţia ei culinară, Sonia Trifan este încurajată, pe facebook, de zeci de fani.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

