Vicepremierul si Ministrul Mediului vine maine in Prahova

Ministrul Mediului și vicepremierul României, Grațiela Gavrilescu se va afla vineri în județul Prahova, unde va participa la o întâlnire pe tema problemelor de mediu identificate la nivelul județului nostru. Întâlnirea se va desfășura la sala de ședințe a Consiliului Județean Prahova,

începând cu ora 10.00, iar în cadrul acesteia se va discuta despre calitatea aerului în zona municipiului Ploiești, situația depozitelor de deșeuri, biodiversitate- pagube generate de carnivorele mari, situația programelor Rabla, Rabla Plus și Casa Verde. Evenimentul se înscrie în seria unor vizite de lucru programate a se desfășura, în perioada următoare, în mai multe zone din țară, ce au drept scop evaluarea principalelor probleme de mediu existente și identificarea soluțiilor de rezolvare a acestora. La întâlnirea de vineri, la care, alături de vicepremierul Gavrilescu, vor participa specialiști din cadrul Ministerului Mediului, Gărzii Naționale de Mediu și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și structurilor teritoriale ale acestora, sunt invitați parlamentarii de Prahova, reprezentanți ai autorităților publice județene și locale și specialiști din cadrul Ministerului Sănătății.