Ce este muzica de jazz, cea care se va canta in cele cinci zile de Ploiesti Jazz Festival?

Muzica de jazz care se va cânta la Ploiești în perioada 21-25 noiembrie, în cadrul Ploiești Jazz Festival 2018, organizat de Filarmonica ”Paul Constantinescu” nu este deloc un stil elitist, așa cum de multe ori auzim că se spune prin târg. Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare din acest punct

de vedere și să nu mai existe confuzii sau înțelegeri greșite ale fenomenului să facem în continuare o scurtă trecere în revistă a istoricului muzicii de jazz.

 

Jazzul este un stil de muzică apărut la începutul secolului al XX-lea în statele sudice ale Statelor Unite, având proveniența în melodiile populației de culoare, urmașă a sclavilor de origine africană. În muzica de jazz se recunosc în special influențe și tonalități de blues și ragtime, la care se adaugă și elemente ale muzicii europene. Mai târziu au fost preluate în jazz și ritmuri ale muzicii latino-americane.

Jazzul își are originea în amestecul diverselor tradiții muzicale ale sclavilor negri proveniți din Africa. Din tradiția africană derivă stiluri de interpretare care lasă căntărețului un spațiu larg de execuție și libertate de improvizare, cu o schemă "Întrebare și răspuns" (Call-and-Response) pe un fond ritmic complex, ce duce la sincoparea melodiilor executate de diverse instrumente. Alte surse ale jazzului sunt constituite de cântecele rurale ale culegătorilor de bumbac, în stil blues, cântecele de leagăn și cele religioase (negro spirituals, apoi gospel songs). La acestea s-au adăugat și elemente ale muzicii europene (marșuri, imnuri, muzică populară), mai ales unele armonii și acorduri, ca principii de organizare a unor anumite forme muzicale.