Exploziv: o noua mizerie marca "unitatea de elita" DNA Ploiesti condusa pana de curand de procurorul Lucian Onea, zis Lucica, a fost devoalata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate motivarea sentintei prin care au fost achitati fostul procuror
general al parchetului Curtii de Apel Ploiesti, Liviu Tudose, fostul deputat Sebastian Ghita, procurorul Aurelian Mihaila, fostul sef al IPJ Prahova Viorel Dosaru si fostul sef al Serviciului Judetean Anticoruptie Prahova Constantin Ispas, in temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedura penala - “fapta nu exista” si in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedura penala - “fapta nu este prevazuta de legea penala”. Trebuie amintit ca patru dintre inculpati au stat in arest preventiv.
Judecatori ICCJ Maricela Cobzariu, Daniel Gradinaru si Stefan Pistol au retinut in motivarea sentintei modul in care procurorii Mircea Negulescu, cel care a inceput dosarul, continuat de procurorii Lucian Onea si Cerasela Raileanu (facsimil), l-au dat jos din functie pe Liviu Tudose si au incercat cu disperare sa obtina condamnarea acestuia in baza unor declaratii ale martorilor cu identitate protejata luate sub amenintare, dupa cum au aratat in timpul procesului omul de afaceri prahovean Razvan Alexe si fostul deputat Vlad Cosma. Declaratii care nu aveau vreun corespondent in realitate, si care fusesera inventate doar pentru a-i executa pe inculpati.
In ceea ce priveste acuzatia formulata impotriva lui Liviu Tudose de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, constand in aceea ca fostul sef al PCA Ploiesti i-ar fi furnizat lui Sebastian Ghita informatii confidentiale dintr-un dosar aflat in curs de urmărire penala, instanta a retinut ca nu exista nici cea mai mica proba in acest sens. Judecatorii supremi au aratat faptul ca parchetul isi sustine aceasta acuzatie in principal pe declaratiile martorilor cu identitate protejata Diaconescu Aurel, Cristescu Florin si Istavan Adrian, care sunt, de fapt, Razvan Alexe si Vlad Cosma, si care au dat declaratii si cu identitate reala.
Citeste mai multe despre acest subiect pe Lumea Justitiei