În timpul acțiunilor specifice de patrulare polițiștii locali au depistat fapte precum abandonarea deșeurilor menajere în locurile publice sau în alte locuri decât cele special amenajate, consumul de alcool pe domeniului public, circulația cu atelajele hipo pe alte trasee decât cele stabilite de municipalitate, deținerea de acte de identitate expirate, refuzul de legitimare, apelarea la mila publică și satisfacerea nevoilor fiziologice pe domeniul public. De asemenea, au fost identificați și sancționați conducătorii auto care nu au respectat prevederile art. 111, 142 și 143 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulația pe drumurile publice, ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, dar și accesul pe interzis. Totodată, s-a acționat în zona stațiilor SC T.C.E. SA, sancționând conducătorii auto care au oprit autovehiculele în perimetrul rezervat mijloacelor de transport în comun.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

