Una dintre dovezile care arată fără putință de tăgadă că pretinsa luptă anticorupție din România este de fapt doar o vânătoare a oamenilor politici incomozi pentru sistemul de represiune format din SRI și DNA este faptul că foarte multe cazuri de corupție au fost dosite de cei abilități și plătiți să facă
lumină. Fără să ne mai ascundem după degete și după lozinci aberante, ne permitem să readucem în atenția opiniei publice următoarul aspect:
Corpul de control al fostului premier Victor Ponta a depus la DNA un număr de 70 de sesizări cu privire la 450 posibile fapte penale, ce reprezintă o sinteză a ceea ce s-a întâmplat în guvernul Boc-Băsescu. Drept răspuns, Direcţia Naţională Anticorupţie nu s-a sesizat în niciun caz, astfel că niciun dosar nu este trimis în judecată. Este vorba despre controalele efectuate de corpul de control al premierului în perioada mai 2012- aprilie 2015. Corpul de control al guvernului, condus de un jurist, a făcut 70 de sesizări la DNA despre fapte penale. Printre companiile amintite în document se numără Poşta Română, CNAS, Hidroelectrica și Conpet.

