Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Dosarul Hexi Pharma – suspiciuni de musamalizare

Unul dintre cele mai sonore dosare din România, cel în care se vorbește despre compania Hexi Pharma bate încă pasul pe loc. Ca să cităm un clasic în viață, a fost nevoie să moară, în condiții suspecte, un om (Dan Condrea) pentru ca procurorii să înceapă instrumentarea unui dosar. De început au început. Doar că se pare că nu mai termină. Hai să ne aducem aminte ce spunea la finele anului trecut Procurorul General al României, Augustin Lazăr. "Până la finalul anului, am avut un termen intermediar de verificare, de analizare a probaţiunii şi într-adevăr probaţiunea a ajuns în stadiul final de administrare. Noi avem acum ultimele probe, cum ar fi rapoartele de expertiză care au fost depuse la dosar şi care trebuie traduse în limba română. Apoi se va face imediat o evaluare a tuturor probelor în raport de aceste rezultate ale raportului de expertiză şi vom avea cel târziu în februarie soluţia emisă în acest dosar", a declarat Augustin Lazăr, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Agerpres. Pe marginea acestui subiect sensibil vom reveni.