Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

L-au prins in flagrant in timp ce lua mita

fiţerii D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mehedinţi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, l-au prins în flagrant pe C.F. în timp ce primea suma de 1.000 lei pentru a interveni pe lângă medicii din cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Mehedinți în vederea obținerii, cu celeritate, a unor documente medicale, necesare ulterior primirii certificatelor de încadrare în grad de handicap şi a pensiilor de invaliditate. În fapt, la data de 10.05.2016, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Mehedinţi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către C.F. a infracțiunii de trafic de influenţă. Acesta obişnuia să pretindă şi să primească sume de bani cuprinse între 200 şi 1000 euro, de la diverse persoane interesate, în schimbul cărora le promitea intervenţia pe lângă funcţionarii Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, respectiv ai Serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din Dr. Tr. Severin sau pe lângă diferiți medici de specialitate, asupra cărora pretindea că ar avea influenţă, în vederea facilitării obținerii certificatelor de încadrare în grad de handicap şi a pensiilor de invaliditate. Astfel, la data de 20.09.2016, C.F. a pretins, inițial, suma de 1.500 lei pentru a interveni pe lângă medicii din cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Mehedinți în vederea obținerii unor referate de evaluare psihologică și psihiatrică, documente necesare ulterior întocmirii dosarului de încadrare în grad de handicap a unei persoane. După obținerea acestor documente, C.F. a primit efectiv suma de 1.000 lei de la un investigator cu identitate reală, autorizat în cauză, urmând ca pentru intervenția sa ulterioară la membrii comisiei de evaluare să primească o altă sumă, mai consistentă. C.F. a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți în vederea audierii și documentării întregii activități infracționale și s-a luat față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile. În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al D.O.S. – B.O.S. Mehedinți din cadrul I.G.P.R.