Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a emis rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a inculpaților N.A.G. şi D.H.C., cercetați în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și trafic de influență.
În fapt, s-a reținut că în perioada 09-10.06.2016, inculpații N.A.G. și D.H.C. aflați în detenție la Penitenciarul Ploiești, l-au constrâns pe deținutul B.V.S, prin amenințare, să le dea suma de 100 de euro pentru a-i asigura protecție în penitenciar. B.V.S. le-a remis suma solicitată prin intermediul unui martor care a depus banii prin mandat poștal pe numele mamei inculpatului N.A.G. Aceasta, la rândul ei, a depus suma respectivă pe numele celor doi inculpați. De asemenea, în perioada 10-22.06.2016, cei doi inculpați i-au pretins lui B.V.S suma de 2.500 de euro pentru a interveni pe lângă membrii comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Ploiești în vederea obținerii soluționării favorabile a cererii de liberare condiționată. Ulterior, în urma negocierilor, N.A.G. și D.H.C. au acceptat sa primească doar 1.500 euro, în două tranșe egale, precum și suma de 450 euro în vederea achiziționării și introducerii în penitenciar de terminale mobile, obiecte interzise la deținere în penitenciar. Remiterea sumei de bani, în cuantum de 5.500 lei, echivalentul în lei a aproximativ 1.200 euro, a avut loc în data de 22.06.2016, prin intermediul numitei N.M., ocazie cu care aceasta a fost prinsă în flagrant. Cauza a fost instrumentată de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Prahova cu sprijinul Serviciului Operații din cadrul D.G.A., delegați de procurorul desemnat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova să efectueze acte de procedură penală.

