Mita i-a bagat dupa gratii

Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpaților Balaban Ion și Voicu Adrian la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită. Sentința este definitivă. În fapt, în cursul anilor 2012 – 2014, cei doi inculpați, în calitate de agenți de poliție, au pretins și primit sume de bani cuprinse între 100 – 300 lei de la conducătorii auto opriți în trafic pentru a nu aplica sancțiunile legale corespunzătoare faptelor constatate, creând fără nicio justificare legală un avantaj patrimonial contravenienților și, corelativ, o pagubă (beneficiu nerealizat) în bugetul autorității publice ce administrează veniturile din amenzi. Cauza a fost instrumentată sub coordonarea procurorului competent, cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu.