Polițiștii din Arad au ridicat 90.000 de țigarete fără documente legale de la doi bărbați care le transportau cu un autoturism. Cei în cauză au fost reținuți pentru contrabandă.
La data de 19 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Arad au depistat în trafic, în municipiul Arad, doi bărbaţi, de 33, respectiv 47 de ani, ambii din judeţul Arad, care transportau, cu un autoturism, 90.000 de ţigarete de contrabandă. Bunurile accizabile, în valoare de aproximativ 40.500 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, fiind prezentați procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care au dispus continuarea cercetărilor sub control judiciar.

