Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au identificat trei bărbați, cu vârste între 24 și 29 de ani, bănuiți de furtul a trei busturi din bronz, de pe raza municipiului Timișoara. Hoții ar fi sustras cele trei busturi din spații publice din municipiul Timișoara, apoi le-ar fi transportat cu un autoturism, valorificându-le ulterior la centre de colectare a deșeurilor neferoase. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 268.000 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere, cei trei fiind reținuți de polițiști introduși în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

