O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secției 1 Ploiești, în timp ce executa serviciul de patrulare pe str. Vasile Milea, a depistat o tânără, în vârsta de 19 ani, care, însoţită de o minoră în vârstă de 2 ani, ar fi apelat la mila trecătorilor, solicitând diverse sume de bani. Tânăra a fost condusă la sediul subunității, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că aceasta s-ar fi deplasat în mai multe rânduri, cu fiica sa minoră, în zona centrală a municipiului, unde, folosindu-se de prezenţa acesteia, ar fi apelat la mila trecătorilor. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a unui minor în scopul cerşetoriei.
De asemenea, o patrulă de siguranţă publică din cadrul aceleiași secții de poliție, în timp executa serviciul de patrulare pe Bulevardul Republicii, din municipiul Ploieşti, a depistat o tânără în vârsta de 23 de ani, care, însoţită de o minoră în vârstă de un an, ar fi apelat la mila trecătorilor, solicitând diverse sume de bani. Tânăra a fost condusă la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie, iar, din cercetări a rezultat că aceasta s-ar fi deplasat de mai multe ori cu copilul său minor în zona respectivă și, folosindu-se de prezenţa acestuia, ar fi apelat la mila trecătorilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a unui minor în scopul cerşetoriei.

