În perioada 1 - 2 aprilie a.c., sub coordonarea direcțiilor centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, poliţiştii au efectuat verificări la 12 sedii sociale și puncte de lucru, aparţinând a 5 agenţi economici. Au fost ridicate, în vederea analizării în laborator, probe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societaţile verificate, precum și documente. Reprezentanții acestor agenți economici ar fi produs ori comercializat, din 2012 până în prezent, peste 2.000.000 de litri de vin contrafăcut, sub diferite marci. Aceste produse ar fi fost comercializate fie ambalate în sticle sau în recipiente de tip pet, fie vrac, către 75 de agenți economici din 12 județe. Totodată, s-au efectuat cercetări cu privire la beneficiarii mărfurilor comercializate, precum și realitatea şi corectitudinea înregistrărilor financiar contabile, referitoare la aprovizionarea cu materii prime şi materiale, în special struguri şi recipiente pentru ambalarea produselor finite. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, estimat până în prezent, este de peste 4 milioane de lei.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

