După aproape un an de la înființarea sa ca structură de elită a Poliției Române, Serviciul de Analiză Comportamentală de la nivelul IGPR este încă la început de drum. Este încă în proces de selecție a angajaților. Serviciul de Analiză Comportamentală se vrea o clonă a celui care funcționează actualmente la nivelul FBI, va fi compus din profileri și va funcționa exclusiv la nivel central. Profilerii Poliției Române se vor ocupa de infractorii care comit fapte cu violență și care sunt considerați deosebit de periculoși. În anumite situații se va colabora și cu serviciul mamă de la FBI. Până la punerea definitiv pe picioare a unui asemenea serviciu extrem de important mai sunt câțiva pași de urmat. Deocamdată, conducerea Poliției organizează concurs pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I la Serviciul Analiză Comportamentală. Pot participa la concurs candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie declaraţi "apt" din punct de vedere medical şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală şi psihică sunt efectuate de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
f) să fie absolvenţi de studii superioare:
- pentru cei care au absolvit anterior organizării studiilor universitare în sistem Bologna – studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul sociologie;
- pentru cei care au absolvit studii universitare în sistem Bologna – studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare în domeniul fundamental ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă sociologie şi ştiinţe comportamentale, cu diplomă de licenţă în domeniul sociologie;
g) să aibă următoarea pregătire de specialitate: curs postuniversitar sau studii de master în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei, în domeniul management, sociologie sau psihologie / studii universitare de lungă durată absolvite anterior aplicării celor trei cicluri tip Bologna într-unul din domeniile studiilor de bază, în domeniul management, sociologie sau psihologie / studii de master, ciclul II de studii universitare, într-unul din următoarele domenii de masterat: drept, ştiinţe administrative, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe militare, informaţii şi securitate naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, management, psihologie;
h) să aibă următoarele cunoştinţe generale: cunoştinţe minime de criminalistică, ştiinţe juridice, medicină legală, psihiatrie, criminologie, analiza informaţiilor;
i) să cunoască cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională – engleză – nivel B1/B2 (nivel intermediar, fără certificare)
j) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
k) să aibă minimum 5 ani vechime în muncă/în structurile de ordine şi siguranţă naţională;
l) să aibă minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
m) să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
n) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
o) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
p) îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (în sensul că persoanele care urmează să fie încadrate direct în poliţie nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic).

