"Delincventa juvenilă" a deschis Saptamana prevenirii criminalitaţii

În prima zi a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”  poliţiştii de la Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.G.P.R. au vizitat elevii Colegiului Naţional „Matei Basarab” din Bucureşti.

În sala de festivităţi a colegiului, 150 de elevi din clasele IX-XI, alături de profesori şi  directori au primit vizita poliţiştilor de la prevenire din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În prima parte a vizitei, ofiţerii de poliţie au prezentat adolescenţilor istoricul şi temele campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” – un eveniment organizat la nivel naţional de Poliţia Română începând din 2006, ajuns acum la a noua ediţie, care s-a bucurat în fiecare an de succes în rândul copiilor, tinerilor şi celorlalţi cetăţeni. Ziua dedicată liceenilor a fost împărţită în două momente principale, cum să se ferească de delincvenţă şi cum să-şi protejeze calculatorul. A fost prezentat filmul documentar „Cheia e la tine!” (utilizat în cadrul Campaniei „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor!”). Scenariul filmului surprinde viziuni asupra unor potenţiale căi pe care adolescenţii le-ar putea urma. Documentarul prezintă cazuri concrete ale unor tineri aflaţi în stare de reţinere, dar şi modele pozitive, ca Lucian Bute sau Andreea Răducanu ori o tânără poliţistă, protagonişti în acest film. „Actorii” filmului îi îndeamnă pe tineri să-şi urmeze visele prin muncă şi perseverenţă. Astfel, elevii din clasele liceale au fost puşi în faţa unor mărturii emoţionante, cât se poate de reale, ale unor adolescenţi care, fie din ignoranţă, fie din teribilism, au ajuns să plătească greşelile comise cu preţul propriei libertăţi. Documentarul a constituit baza unor dezbateri interactive dintre elevi şi poliţişti, cu  întrebări şi răspunsuri despre anturaje sociale, gestionarea conflictelor şi nu în ultimul rând privind răspunderea penală şi consecinţele unor fapte antisociale. Cei 150 de elevi prezenţi au primit, cu interes, mesajul poliţiştilor, care i-au îndemnat să aibă o atitudine nonviolentă şi să evite asocierea cu persoane ce ar putea avea potenţial infracţional. Cea de-a doua parte a întâlnirii a abordat un subiect de interes major pentru elevii de liceu: utilizarea în siguranţă a calculatoarelor, a comunicaţiilor electronice şi comunităţilor sociale din lumea virtuală. Dezbaterile au avut şi un caracter competitiv, tinerii fiind stimulaţi să se implice activ în discuţiile cu poliţiştii. Cei care au adresat cele mai bune întrebări au fost premiaţi cu rucsace şi şepci. Pe parcursul întâlnirii, toţi participanţii au primit materiale preventive cu recomandări utile şi teste privind conştientizarea pericolelor la care se expun tinerii în mediul on-line, pliante, broşuri şi flyere.

Mâine, 30 septembrie, începând cu ora 10.30, poliţiştii de la prevenire au planificat o întâlnire cu 150 de elevi ai claselor I şi a II-a, din cadrul Şcolii „Anastasia Popescu”. Micii şcolari vor avea parte de adevărate lecţii de prevenire, cum să se comporte pe traseul spre casă şi şcoală, în locurile de joacă sau în momentele în care rămân neînsoţiţi de adulţi. Evenimentul se va desfăşura în holul din faţa sălii „Nichita Stănescu” a Centrului Cultural al M.A.I., unde poliţiştii vor pregăti pentru cei mici, standuri cu materiale tematice, demonstraţii educative cu personajele „PitiClic” şi „DubluClic” şi un minispectacol educativ susţinut de Leon Magdan.