Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Arestat pentru evaziune fiscala

Un bărbat este cercetat de poliţişti pentru că nu ar fi înregistrat în evidenţa contabilă mai multe achiziţii intracomunitare, prejudiciul cauzat statului fiind de aproximativ 700.000 lei.

La data de 24 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, împotriva unui bărbat, de 27 ani, din comuna Spineni, judeţul Olt. În fapt, acesta este bănuit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada noiembrie-decembrie 2012, ar fi achiziţionat intracomunitar 38 de autoturisme second - hand, pe bază de facturi fiscale, de la diferite firme din Belgia şi Spania. De asemenea, în perioada februarie-iunie 2013, precum și în lunile noiembrie și decembrie 2013, ar fi vândut 90 de autoturisme second - hand, achiziţionate intracomunitar, activităţi comerciale care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a bărbatului este de 689. 038 lei, reprezentând TVA şi impozit pe venit. Astăzi, 25 septembrie a.c., Tribunalul Olt a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.