Accident feroviar aproape de Bacău. Soferul unui camion a murit în urma impactului cu o garnitură plină cu pasageri

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite, vineri, după ce un tren care circula pe ruta Bucureşti-Suceava a lovit un camion, la o trecere de cale ferată din apropierea Gării Bacău. În urma impactului, şoferul camionului şi-a pierdut viaţa, în timp ce mecanicul graniturii este prins în locomotivă, iar un pasager a fost rănit de bagajele căzute.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, accidentul s-a produs la o trecere de cale ferată semnalizată acustic şi luminos din apropierea Gării Bacău, după ce trenul de călători 1753 Bucureşti Nord-Iaşi a lovit un camion. În urma impactului, primul vagon al trenului a deraiat, iar locomotiva a fost proiectată în faţă, la o distanţă de aproximativ 200 de metri de garnitură. Majoritatea călătorilor au coborât din garnitură şi au plecat pe jos, în condiţiile în care locul accidentului este foarte aproape de Gara Bacău. Reprezentantul CFR a precizat că pasagerii rămaşi la locul accidentului vor fi preluaţi de un alt tren.

Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, între Valea Seacă şi Bacău, după ce şoferul unei basculante nu a oprit la o trecere de cale ferată, camionul fiind lovit de trenul InterRegio 1753 Bucureşti - Iaşi.  În tren se aflau 180 de pasageri, fără ca vreunul dintre aceştia să fie grav rănit, au mai spus reprezentanţii CFR. În prezent, circulaţia feroviară în zonă este blocată, iar trei trenuri sunt oprite pe traseu.