Mau multe autovehicule de lux furate din Italia au fost gasite in Romania

În urma a două percheziţii efectuate în municipiile Cluj-Napoca şi Reghin, poliţiştii au destructurat o grupare infracţională specializată în traficarea de autoturisme de lux provenite din Italia. Au fost recuperate cinci  autoturisme, în valoare de 200.000 de euro.

La data de 19 iunie a.c., respectiv 28 mai a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Cluj, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj, au efectuat două percheziţii în municipiile Cluj-Napoca şi Reghin, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în traficarea de autoturisme de lux provenite din Italia. În urma percheziţiilor au fost indisponibilizate cinci autoturisme de lux provenite din Italia, fabricate în perioada 2013-2014 şi au fost ridicate plăcuţe de înmatriculare false, documente de provenienţă şi tehnică de calcul.  În fapt, un cetăţean italian, de 39 de ani, este bănuit că ar fi închiriat din Italia, mai multe autoturisme pe care le-ar fi pus la dispoziţia unui bărbat, de 27 de ani, din Cluj-Napoca. Alături de maşini ar fi fost remise şi înscrisuri justificative falsificate şi ar fi fost acordat sprijinit pentru introducerea bunurilor în ţară. Autoturismele ar fi fost înmatriculate provizoriu în România de bărbatul de 27 de ani cu sprijinul altor trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 64 de ani, din Cluj-Napoca. Ulterior, autovehiculele erau oferite on-line spre vânzare, pe teritoriul României şi al Republicii Moldova. În vederea înmatriculării şi comercializării autoturismelor, ar fi fost folosite documente de provenienţă şi contracte de vânzare-cumpărare falsificate, fiind astfel cauzat un prejudiciu cumpărătorilor de aproximativ 200.000 de euro. Activitatea infracţională ar fi fost sprijinită şi de un bărbat de 30 de ani din municipiul Reghin, care ar fi întocmit în fals mai multe documente de provenienţă şi plăcuţe cu numere de înmatriculare. La data de 19 iunie a.c., bărbatul de 30 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, cercetările continuându-se faţă de acesta sub control judiciar. La data de 28 mai a.c., faţă de cetăţeanul italian s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi înşelăciune, iar în urma prezentării în faţa instanţei competente s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. În cauză, faţă  de celelalte persoane implicate se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cauză. Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.