Polițiștii din Maramureș caută un copil, de 12 ani, care a plecat de la domiciliul său din Sighetu Marmaţiei și nu s-a întors până în prezent.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112. La data de 1 iunie a.c., DENIS PETREUŞ, de 12 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său, din municipiul Sighetu Marmaţiei, la o stână de oi unde obișnuia să își petreacă timpul și nu s-a întors până în prezent. Minorul are aproximativ 1,20 m înălţime, ochi căprui, păr şaten, scurt. La data dispariţiei copilul purta pantaloni sport, negri, bluză albastră cu gri, haină maro şi era încălţat cu tenişi de culoare albastră. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

