Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

Paul Palas: Schimbati directorul de la CSM Ploiesti!

Dezastrul financiar de la CSM Ploiești pare să-și fi găsit o oarecare rezolvare. Un număr de 14 posturi de antrenori vor fi introduse în organigrama administrației locale ploieștene, iar începând de ieri au început să fie reziliate contractele făcute pe bază de PFA-uri. Cu toate acestea însă lucrurile sunt departe de a se fi calmat. Apelul disperat al campioanei Tamara Costache făcut în plenul ședinței Consiliului Local Ploiești de marți a servit o supradoză de adrenalină aleșilor municipali. Una dintre cele mai vehemente voci din tabăra consilierilor locali a fost cea a consilierului ALDE, Paul Palaș. Acesta l-a criticat dur pe primarul liberal, Adrian Dobre pentru că în cele cinci luni de când și-a intrat în drepturi n-a fost în stare să rezolve această problemă. Palaș i-a cerut edilului ploieștean să-l schimbe din funcție pe actualul director, Cezar Stoichiciu, acesta făcându-se vinovat, în opinia alesului municipal, de faptul că le-a cerut sporticilor și antrenorilor să-și facă PFA-uri în condițiile în care acestea nu erau legale. “Din luna septembrie i-am cerut primarului Dobre să rezolve această problemă. Directorul care a făcut o mulțime de ilegalități la CSM este în continuare pe funcție. Adrian Dobre este primar de cinci luni și nu a luat nicio măsură. Trebuie schimbat directorul și revenit la situația inițială”, a spus consilierul ALDE, Paul Palaș.