Abuzuri si coruptie la nivel inalt in Agentia Nationala de Protectie a Mediului

O angajată a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului a pornit un adevărat război cu şefii săi din conducerea la vârf a instituţiei. Adriana Georgian a pus tunurile pe preşedintele Agenţiei, Mihail Fâcă, pe care îl acuză că risipeşte bani publici şi favorizează o serie de angajaţi care l-ar ajuta să rezolve “probleme” de partid: pe de o parte ar împărţi contracte bănoase, pe de altă parte ar comanda controale în urma cărora să schimbe directori de filiale. Pentru că a încercat să le ţină piept, femeia ar fi devenit duşmanul declarat al “camarilei” de la conducerea ANPM, care acum ar hărţui-o şi ameninţa-o, intenţia fiind aceea de a o determina să renunţe la postul pe care îl ocupă. Vă prezentăm în cele ce urmează, sesizarea înaintată redacţiei noastre de Adriana Georgian.

Explicatii suplimentare

- consilierii juridici ai Direcţiei Juridice din cadrul ANPM ce au fost preluaţi fictiv la data reorganizării ANPM prin HG 1000/2012 avizează ilegal actele instituţiilor publice subordonate din dispoziţia  lui Făcă Mihail şi Iancu Vasile Aurel, ceea ce încalcă prevederile Statului profesiei de consilier juridic/2004- art. 8.

- imposibilitatea conlucrării şi supervizării actelor emise în timpul misiunilor de audit, având ca rezultat împiedicarea desfăşurării activităţii de audit de către Mihail Fâcă sub toate aspectele, inclusiv prin întocmirea fişei postului de conducere a şefului structurii de audit din cadrul ANPM, cu atribuţii ce contravin prevederilor Lg 672/2002- cu modificările şi completările ulterioare şi OMFP 38/2003- cu modificările şi completările ulterioare.

2.5 - dispune efectuarea plăţii drepturilor salariale ale personalului prealuat fictiv din cele 8 Agenţii Regionale de Protecţia Mediului (APPM) de către cele 8 Agenţii Judeţene pentru Protecţia Mediului (APM) nou înfiinţate în locul celor 8 ARPM-uri desfiinţate cu data de 29.10.2012, deşi aceştia nu erau cuprinşi în statele de funcţii şi în statele de personal ale APM-urilor nou înfiinţate. Dovadă sunt  şi deciziile de numire în funcţie a personalului preluat fictiv (42 posturi în total) începând cu data de 1 sau 3.12.2012 aflate în posesia ANPM.

 

2.6- emite deciziile de numire în funcţie a angajaţilor ANPM şi a celor preluaţi ilegal şi fictiv, în baza modificărilor structurilor cf. HG 1000/2012,- cu data de 1 sau 3 decembrie 2013 deşi statele de funcţii şi organigramele erau aprobate cu data de 2.11.2012, motiv pentru care timp de o lună funcţionarii publici a cător structură se modificase sau erau preluaţi ilegal şi fictiv aparţineau unei structuri inexistente de la data de 29.10.2012, odată cu publicarea HG 1000/2012.

2.7 - aduce prejudicii ANPM prin plata funcţionarilor publici preluaţi fictiv şi ilegal, pentru activitatea neprestată pentru ANPM ca urmare a prezenţei acestora în cadrul APM-urilor nou înfiinţate, neavând acces la actele structurilor ANPM  la care au fost numiţi fictiv în funcţie

2.8 - bulversează activitatea instituţiei prin acte emise în mod ilegal, respectiv:

• 2.8.1 - procedura de decontare a deplasărilor personalului declarat fictiv al ANPM;

• 2.8.2 - ROF APM (desemnarea directorilor din APM-uri pentru coordonarea activităţii personalului ANPM care-şi desfăşoară  activitatea în cadrul acestor instituţii

 

• 2.8.3 - efectuarea ilegală a  trasferului în interesul serviciului a lui Tăbleţ Laurenţiu Cristian de la Garda Naţională de Mediu la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, din  funcţia de Director - Direcţia Managementul Calităţii şi Resurse Umane (funcţie prevăzută în conform Anexei 1 la HG nr. 112/ 2009 - privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu),  inexistentă la momentul transferului (3.12.2012)  (întrucât fusese modificată denumirea direcţiei în Direcţia Juridică şi Resurse Umane cf. Anexei 1 din Hg 1005/2012 – publicată în  MO 729/29.10.2012) de director a Direcţiei Managementul Calităţii şi Resurse Umane), în funcţia de Şef serviciu - Serviciul Audit Public Intern (funcţie reglementată de Lg 672/2002- cu modificările şi completările ulterioare şi OMFP 38/2003 -  cu modificările şi completările ulterioare), întrucât:

a) - conform actelor s-a fost declarat în fals ca fiind un transfer în interesul serviciului, pentru că nu se mai puteau aranja actele pentru un transfer la cerere cf. Lg 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare, art. 90 (dovadă este cererea de trasfer formulată de Tăbleţ Laurenţiu Cristian Preşedintelui ANPM , şi nu a ANPM către GNM), deci în fapt a fost un transfer la cererea funcţionarului public conform actelor emise şi nu la cererea instituţiei

b) producerea de documente prin fals şi uzul de fals, declararea mincinoasă în instanţă a unor fapte şi situaţii departe de realitate, cu atât mai mult cu cât din acte rezultă numirea în funcţie a lui Tăbleţ anterior acordului GNM, instituţie din care urma să se efectueze transferul

c) transferul nu se putea efectua întrucât, la nivelul ANPM, în baza reorganizării, nu exista un ROF şi, ca atare, orice fişă a postului nu avea suport legal, condiţiile specifice de ocupare nefiind determinate pentru a se verifica îndeplinirea acestora de către Tăbleţ

d) fişa postului cadru întocmită şi depusă în instanţă este un act fals, asemeni fişei postului întocmită pentru subsemnata pentru numirea temporară în funcţia de  şef serviciu - Serviciul Audit Public Intern, întrucât nici un auditor intern din data de 28.10.2012 - prezent nu a avut fişa postului, fişele postului nu se puteau emite aleatoriu, doar pentru funcţiile de conducere.

e)  Tăbleţ era detaşat la Serviciul Resurse Umane din cadrul ANPM la momentul când îşi producea propriul transfer. Conform spuselor şefului serviciului resurse umane Ureche Cerasela

- postul de conducere al Serviciului Audit Public Intern din cadrul ANPM nu se putea ocupa decât prin concurs în conformitate cu prevederile Lg 672/2002 - cu modificările şi completările ulterioare şi OMFP 38/2003 - cu modificările şi completările ulterioare.

f) conform înregistrărilor efectuate de către subsemnata în perioada decembrie 2012 -ianuarie 2013), Tăbleţ nu era şeful serviciului audit în luna decembrie 2012, 9.01.2013 şi 10.01.2013, precum şi conform Notei de Serviciu emisă de Făcă Mihail

g) dacă actele nu ar fi fost fictive subsemnata şi ceilalţi auditori cunoşteau faptul că de la începutul lunii decembrie 2012 există un şef al structurii (dovadă că nici în pontajul întocmit de către subsemnata în luna decembrie 2012, Tăbleţ nu este menţionat)

Astfel, au fost încălcate prevederile

- Lg 188/1999-republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art.  90  alin.  2, alin. 4, alin. 5 şi alin. 6

- Lg 672/2002-republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin 2, art. 20

- OMFP 38/2003- cu modificările şi completările ulterioare, Partea I, lit C, pct. 5.2.2.1 –(Numirea/destituirea şefului compartimentului de audit public intern)

2.8.4 - pontarea în fals a lui Tăbleţ Laurenţiu Cristian la nivelul Serviciului Audit Public Intern în luna decembrie 2012 deşi conform notei de serviciu ilegal întocmită de Mihail Fâcă acesta odată cu data numirii în funcţia de şef serviciu - Serviciul Audit Public Intern  este absolvit de orice atribuţie specifică funcţiei, ba mai mult derulând activităţi de resurse umane contrar  Lg 672/2002 - republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 22 alin (3)  (”(3) Auditorii interni nu trebuie implicaţi în vreun fel în îndeplinirea activităţilor pe care în mod potenţial le pot audita şi nici în elaborarea şi implementarea sistemelor de control intern al entităţilor publice.”)  şi  OMFP 38/2003 - cu modificările şi completările ulterioare, Partea I, lit C, pct. 5.2.3. (Pierderea independenţei şi obiectivităţii auditorilor interni, al 3-lea alineat: ”Auditorii interni nu trebuie implicaţi în vreun fel în îndeplinirea activităţilor pe care în mod potenţial le pot audita şi nici în elaborarea şi implementarea sistemelor de control intern ale entităţilor publice.”)

Cf. Lg 672/2002 - republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 23  lit. e),  -  constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte: ”e) nerespectarea prevederilor referitoare la numirea/destituirea conducătorului compartimentului de audit public intern, respectiv la numirea/revocarea auditorilor interni, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2), respectiv ale art. 20 alin. (2).”

2.8.5 -  după discuţiile purtate de subsemnata în data de 9.01.2013 cu Diaconu Florin (dată la care am aflat că  Tăbleţ s-a pontat ilegal la Serviciul Audit Public Intern ca fiind prezent întreaga lună decembrie 2012) şi în data de 10.01.2013 cu Diaconu Florin, Mihail Fâcă şi Tăbleţ Laurenţiu Cristian:

a - în data de  10.01.2013 -Diaconu Florin şi Tăbleţ Laurenţiu Cristian în cârdăşie cu Delia Cristea - auditoare în cadrul Compartimentului Audit Public Intern din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (persoană reclamată pentru abuz în serviciu şi ilegalităţi prin 4 memorii întocmite în anul 2011 - Ministrului Mediului şi Pădurilor  Laslo Borbely, Ministerului Finanţelor Publice - UCAAPI, Ministrului Mediului şi Pădurilor  Laslo Borbely şi Prim-Ministrului Emil Boc, precum şi prin memoriul adresat în data de 6.06.2012 - Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Rovana Plumb),  încearcă să acopere ilegalităţile săvârşite prin transferul  lui Tăbleţ Laurenţiu Cristian, emiţându-se ilegal un aviz favorabil de către Delia Cristea pentru acest transfer. Acest document este  ilegal, întrucât avizul se poate da numai pe dosarul depus de către canditatului ce solicită înscrierea la concursul organizat pentru o funcţia de conducere din cadrul structurii de audit conform prevederilor OMFP 38/2003 - cu modificările şi completările ulterioare, Partea I, lit C, pct. 5.2.2.1 lit. a)

(C. NORMELE APLICABILE COMPARTIMENTULUI DE AUDIT PUBLIC INTERN ŞI AUDITORILOR INTERNI

” 5.2.2.1 Numirea/destituirea şefului compartimentului de audit public intern

Şeful compartimentului de audit public intern este numit/destituit de către conducătorul entităţii publice, cu avizul UCAAPI/organul ierarhic imediat superior, astfel:

a) Numirea şefului compartimentului de audit public intern din entitatea publică se face numai cu avizul prealabil al UCAAPI, în conformitate cu procedura stabilită de aceasta. Entitatea publică subordonată solicită acest aviz de la organul ierarhic imediat superior în baza următoarei proceduri:

- candidaţii pentru funcţia de şef al compartimentului de audit public intern depun la compartimentul de audit public intern de la organul ierarhic imediat superior următoarele documente: curriculum vitae; minimum două scrisori de recomandare de la persoane calificate, prin care să li se ateste calităţile profesionale, manageriale şi morale; o lucrare de concepţie privind organizarea şi exercitarea auditului public intern într-o entitate publică din domeniul căreia îi aparţine entitatea unde concurează; o declaraţie privind respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 672/2002, referitoare la incompatibilităţile auditorilor interni;

- avizarea candidaţilor se face în termen de 10 zile de la data depunerii documentelor, prin analizarea acestora şi prin consultări directe;

- după obţinerea avizului favorabil, numirea şefului compartimentului de audit public intern se face de către conducătorul entităţii publice respective, în conformitate cu prevederile legale referitoare la organizarea şi desfăşurarea concursurilor/examenelor pentru ocuparea acestor funcţii;

- în cazul în care avizul este nefavorabil, candidatul respectiv nu poate participa la concursul/examenul organizat pentru ocuparea acestei funcţii.”)

b) - la data de 11.01.2013- (zi de recuperare a unei zile libere acordate în luna decembrie 2012 Tăbleţ înregistrează în fals în registrul ANPM avizul favorabil emis de Delia Cristea -Compartimentului Audit Public Intern al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, atribuindu-i ca dată de înregistrare în registrul ANPM data de 10.01.2013.

c) -începând cu data de 3.01.2013, în fals de declară detaşarea  lui Tăbleţ la APM Prahova, fiind pontat în cârdăşie cu dir. APM Prahova ca fiind prezent în această instituţie, când în fapt Tăbleţ era prezent în ANPM la serviciul de resurse umane (fapt cunoscut de către toţi angajații ANPM) , apoi a fost detaşat şi în alte structuri ale ANPM/APM pe care nu le cunosc, până la data de 17.07.2013, când revine în funcţia de şef serviciu- Serviciul Audit Public Intern.

d) - pe întreaga perioadă, 1.12.2012-prezent, a beneficiat de salariu cuvenit şefului serviciului audit în mod nejustificat (prin delegarea pe orice post de execuţie şi-a păstrat drepturile necuvenite din luna decembrie 2012, când a prestat  activităţi de resurse umane ce nu fac obiectul postului deţinut ilegal de către acesta). Astfel, în cârdăşie Mihail Fâcă, Diaconu Florin, Ureche Cerasela şi Delia Cristea i-au asigurat lui Tăbleţ venituri nejustificate pentru munca prestată, dovedindu-se  că transferul nu a fost în interesul ANPM, ci în interesul personal a lui Tăbleţ (funcţie atribuită ilegal, avantaje materiale necuvenite), Fâcă, Diaconu, Ureche (prestarea de activităţi ilegale de către Tăbleţ şi Ureche din dispoziţia lui Fâcă şi Diaconu ) - A se vedea şi menţiunile de la  pct. 2.24

• 2.8.6 - decizii emise ilegal prin aplicabilitate retroactivă

• 2.8.7 -”promovarea” discreţionară a personalului ANPM prin concursuri formale, cu stabilirea discriminatorie a condiţiilor de participare în vederea  ocupării posturilor de către anumite persoane stabilite iniţial, care execută ordinele ilegale şi care, sunt simple instrumente utilizate în atingerea tuturor scopurilor sale.

Exemple:

- Ureche Cerasela (Şef Serviciul Managementul resurselor Umane, concurs 11.12.2012, condiţii de participare: studii  economice) (anexa folder  4 E –URECHE CERASELA  promovare 11.12.2012),

- Diaconu Florin - Dir. General Mediu – (concurs 4.04.2013 (condiţii de participare studii: inginerie electronică) – ale cărui intenţii de ocupare a acestui post sunt precizate în memoriul  adresat Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice nr. 225/RP/ 23.01.2013 şi concurs 19.04.2013 (anexa folder 2 B - MEMORIU 2 MINISTERUL MEDIULUI-ROVANA  225-RP-23.01.2013-CU RASP. MARIUS NICA - PRIMIT IN 26.03.2013; anexa folder 4 B - 4 B-concurs promov - 4.04.2013 şi 19.04.2013 -discriminare şi favorizare DIACONU FLORIN, LUPU CORINA şi Iancu Vasile Aurel)) etc

2.9 - dispunerea de delegaţii şi detaşări abuzive în vederea hărţuirii personalului, (spre exemplu delegarea directorului APM Timişoara  la ANPM Bucureşti şi, ulterior,  suspendarea temporară a acestuia prin comisia de disciplină a Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice în mod ilegal şi abuziv pe perioada cercetărilor disciplinare a acestuia şi eliberarea din funcţie în cursul lunii august 2013)

2.10- împiedică desfăşurarea activităţii Serviciului Audit Public Intern (SAPI) prin:

• 2.10.1 -transferul ilegal şi fictiv pe funcţia de Şef Serviciu Audit Public Intern a lui Tăbleţ Laurenţiu Cristian şi necomunicarea acestui aspect auditorilor interni din cadrul serviciului

• 2.10.2 -detaşarea ilegală şi fictivă a lui Tăbleţ Laurenţiu Cristian din funcţia deţinută ilegal de şef serviciu – Serviciul Audit Public Intern din cadrul ANPM în funcţia de consilier superior în cadrul structurii de contabilitate a APM Prahova

• 2.10.3 -numirea ilegală a subsemnatei temporar pe funcţia de şef serviciu – Serviciul Audit Public Intern pe perioada detaşării ilegale şi fictive a lui Tăbleţ Laurenţiu Cristian la APM Prahova şi refuzul acestuia în anularea actului, fapt ce conduce la obligarea subsemnatei la muncă forţată şi la acţiuni în instanţă

• 2.10.4 -preluarea fictivă la nivelul Serviciului Audit Public Intern a auditorilor interni neexistând condiţii de legalitate în funcţionarea serviciului şi în îndeplinirea misiunilor de audit

• 2.10.5 - neasigurarea tuturor datelor necesare raportării anuale a activităţii de audit şi neluarea măsurilor legale în vederea realizării raportării anuale a activităţii de audit public intern pe anul 2012

• 2.10.6 -reţinerea ilegală a notei de verificare privind utilizarea fondurilor publice la APM TELEORMAN  din perioada 1.11.2010-26.11.2012  înregistrată cu nr. 15583/14.12.2012, dovadă nereturnării acesteia în perioada: 14.12.2012-prezent

• 2.10.7 - împiedicarea realizării raportării anuale a activităţii de audit având ca termen 10.01.2013 (raportare ce trebuia comunicată structurii de audit a Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Curţii de Conturi a României) prin dispunerea în ascuns a aprobării concediilor de odihnă ale auditorilor interni preluaţi ilegal şi fictiv de către Tăbleţ  Laurenţiu Cristian, concedii ce se efectuau şi în perioada de raportare a activităţii, netransmiterea notei de verificare a APM Teleorman, necomunicarea subsemnatei a datelor necesare raportării de către  serviciul de resurse umane, păstrarea situaţiei ambigue a lui Tăbleţ Laurenţiu Cristian la nivelul Serviciului Audit Public Intern.

• 2.10.8 - neluarea măsurilor legale pe baza sesizărilor subsemnatei formulate prin adresele emise în anul 2013

• 2.10.9 - nesemnarea ordinului de serviciu privind Auditarea modului de utilizare a fondurilor publice din  cadrul ANPM şi a instituţiilor publice subordonate, din perioada 1.01.2012-1.05.2013, până la data de 2.04.2013 (data la care se prevedea închiderea misiunii de audit).

• 2.10.10- nesemnarea ordinului de serviciu privind Auditarea modului de organizare şi desfăşurare a activităţii de resurse umane din  cadrul ANPM şi a instituţiilor publice subordonate, din perioada 16.07.2013-22.10.2013, până la data de 29.07.2013 (dată la care subsemnata a intrat în concediu medical)

• 2.10.11- împosibilitatea derulării activității de audit în condiţii de legalitate, atâta timp cât angajaţii serviciului locuiesc în Cluj, Sibiu, Craiova, Piteşti, Bacău şi îşi desfăşoară activitatea  de la nivelul agenţiilor locale de protecţia mediului din localităţile de reşedinţă a auditorilor, fiind imposibilă conlucrarea în etapele misiunilor de audit  prevăzute de Lg 672/2002- cu modificările şi completările ulterioare şi OMFP 38/2003- cu modificările şi completările ulterioare. (imposibilitatea asigurării confidenţialităţii, imposibilitatea supervizării documentelor misiunii etc)

• 2.10.12 - nedesfăşurarea misiunilor de audit prevăzute în planul de audit/2013- ca urmare a modului ilegal de preluare a auditorilor din cadrul agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului desfiinţate în baza HG 1000/17.10.2012 publicată în MO 729/29.10.2012 şi a nesemnării ordinelor de serviciu care vizau întâmplător fix structurile în care se desfăşuraseră activităţi ilegale.

2.11- evaluează  ilegal performanţele profesionale individuale pe anul 2012  ale auditorilor interni din cadrul ANPM (Adriana Georgian, Mariana Naicu, Corina Ioţa, Maria Stanciu, Danciu Alina, Eugeniu Drâglă), inclusiv a lui Tăbleţ Laurenţiu Cristian, prin  declalarea în  fals a datei realizării evaluării, declararea în fals a activităţii derulate de către aceştia în anul 2012 şi stabileşte  ilegal a rezultatul evaluării

2.12- întocmeşte şi aprobă în mod ilegal  fişa postului (cadru) de conducere de şef serviciu - Serviciul Audit Public Intern ( în colaborare cu Tăbleţ Laurenţiu Cristian/ Ureche Cerasela),  prin stabilirea în afara cadrului legal a atribuţiilor de serviciu, declararea în fals a datei emiterii şi refuză întocmirea fişei postului în mod corespunzător, cu respectarea cadrului legal

2.13- întocmeşte şi aprobă în mod ilegal  fişa postului de conducere pentru Tăbleţ Laurenţiu Cristian ca  şef serviciu - Serviciul Audit Public Intern (în colaborare cu Tăbleţ Laurenţiu Cristian / Ureche Cerasela) prin stabilirea în afara cadrului legal a atribuţiilor de serviciu şi declararea în fals a datei emiterii şi refuză întocmirea fişei postului în mod corespunzător, cu respectarea cadrului legal

2.14- întocmeşte şi aprobă în mod ilegal  fişa postului de conducere pentru subsemnata (nr. 71 /4.01.2012)  ca  şef serviciu - Serviciul Audit Public Intern (în colaborare cu Tăbleţ Laurențiu Cristian / Ureche Cerasela) prin stabilirea în afara cadrului legal a atribuţiilor de serviciu şi declararea în fals a datei emiterii şi refuză întocmirea fişei postului în mod corespunzător, cu respectarea cadrului legal

2.15- nu a atras răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici pe baza sesizărilor subsemnatei pentru comportamentul abuziv al acestora manifestat la nivelul ANPM, ba mai mult, îi ocroteşte şi susţine în manifestarea unui astfel de comportament

2.16 – hărţuirea subsemnatei  în mod sistematic din luna iulie 2012 - prezent în scopul vădit de a renunţa la funcţia publică deţinută în cadrul instituţiei din anul 2004 - prezent, prin:

• determinarea subsemnatei în deplasarea cu auto personal în interesul serviciului

• suprapunerea sarcinilor de serviciu

• delegarea în activităţi de control în paralel cu misiunile de audit

• neasigurarea celor 15 zile de pefecţionare conform Lg 672/2002- republicată cu modificările şi completările ulterioare şi OMFP 38/2003 - cu modificările şi completările ulterioare

• neasigurarea dreptului legal la concediu de odihnă aferent anului 2012 ca urmare a supraîncărcării activităţii

• evaluarea ilegală a performanţelor profesionale individuale pe anul 2012 prin declararea în fals a neîndeplinirii atribuţiilor

• obligarea exercitării în condiţii de ilegalitate a funcţiei de conducere, ceea ce reprezintă obligarea la muncă forţată contrar drepturilor constituţionale

• exercitarea de presiuni prin funcţionarii publici din cadrul ANPM loiali acestuia la abuzuri şși ilegalități (Iancu Vasile Aurel, Ureche Cerasela, Dorin Marian,  echipa de control a Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice)

• emiterea actelor  ilegale şi necomunicarea acestora în conformitate cu cadrul legal, ascunderea acestora în dosarul profesional

• neaprobarea orelor suplimentare efectuate

• neluarea măsurilor pentru eliberarea copiilor xerox din dosarul profesional la termenul solicitat, în vederea împiedicării apărării subsemnatei în instanţă

• emiterea de acte ilegale prin abuz în serviciu şi obligarea subsemnatei de a acţiona în instanţă instituţia pentru fiecare act emis ilegal

• obligarea subsemnatei de a efectua concediul de odihnă sau zilele de recuperare în vederea reprezentării în instanţă

• privarea de condiţiile normale la locul de muncă şi neasigurarea integrităţii fizice şi psihice

• aprobarea abuzivă pontajelor de prezenţă, fără temei legal

• aprobarea pontajelor întocmite în fals de Tăbleţ Lurenţiu Cristian pentru luna iulie 2013- în care acesta abuziv mă declară lipsă în instituţie în vederea atragerii răspunderii disciplinare

• în cârdășie cu membrii Comisiei de disciplină de la nivelul ANPM sunt citată la comisia de disciplină în timpul concediului medical, prin afişarea actelor mincinoase la avizierul instituţiei pentru a mă denigra şi umili în faţa colegilor şi a-mi submina autoritatea funcţiei deţinute la nivelul instituţiei

• emiterea de acte false, retroactiv şi utilizarea acestora în instanţă

• obţținerea de declaraţii mincinoase de la acolţții săi: Ben Roxana (declarată în fals ca funcţionar public în cadrul DBFA, dar  care în realitate este secretara lui Mihail Făcă) - şi Diaconu Florin (director la cabinetul demnitarului la momentul scrierii declaraţiei mincinoase) şi depunerea acestora în instanţă, în vederea justificării neevaluării conform procedurilor legale a activităţii subsemnatei în luna ianuarie 2013, şi a susţinerii unui act întocmit prin fals intelectual (respectiv raportul de evaluare a activităţii subsemnatei pe anul 2012); precum şi dispunerea  exercitării diverselor tipuri de  presiuni asupra subsemnatei, din partea persoanelor a căror activitate este auditată de către subsemnata şi constatată prin rapoartele de audit ca neconformă cu actele normative în vigoare, inclusiv prin dispunerea de controale ilegale asupra registrelor firmei de pază.

(va urma)