Mii de sanctiuni rutiere pentru transportatorii de marfa

Peste 7.000 de sancţiuni au fost aplicate, săptămâna trecută, în cadrul unei acţiuni coordonate de Direcţia Rutieră – I.G.P.R. pentru verificarea legalităţii transporturilor publice de mărfuri. Direcţia Rutieră – I.G.P.R. a coordonat,  în perioada 3 – 9 iunie a.c., o acţiune la nivel naţional, care a vizat autovehiculele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Acţiunea a urmărit prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere, verificarea respectării perioadelor de conducere şi de odihnă şi a legalităţii transportului rutier public de marfă. Pentru derularea acţiunilor în trafic au fost constituite echipe de control la nivelul tuturor serviciilor rutiere, birourilor şi formaţiunilor rutiere din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, precum şi la nivelul Brigăzii Rutiere Capitalei şi birourilor de poliţie autostrăzi. Pe parcursul acţiunii au fost verificate 14.879 de autovehicule care efectuau transport de marfă şi au fost aplicate 7.040 de sancţiuni contravenţionale. Din totalul sancţiunilor aplicate, 6.499 au fost la regimul circulaţiei, 43 pentru conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului, 11 pentru neacordarea priorităţii vehiculelor, 24 pentru neacordarea priorităţii pietonilor, 1.401 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 30 pentru efectuarea în mod neregulamentar a depăşirii, 1.808 pentru neportul centurii de siguranţă, 205 pentru folosirea în mod nelegal a telefonului mobil, restul fiind alte fapte sancţionate de legislaţia rutieră. De asemenea, au fost depistate 92 de nereguli privind legalitatea transportului efectuat (lipsa copiei conforme a licenţei de transport, lipsa atestatului profesional), iar 246 de abateri au vizat nerespectarea perioadelor de conducere, odihnă sau repaus. În urma controalelor în trafic, poliţiştii au reţinut 177 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce şi au retras 307 certificate de înmatriculare.

Conducătorul unei autoutilitare a fost sancţionat de poliţiştii din Iaşi întrucât nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care s-au angajat regulamentar în traversarea străzii. Acesta a fost sancţionat contravenţional, dispunându-se totodată măsura complementară de reţinere a permisului de conducere auto în vederea suspendării.

Un alt şofer de autotutilitară a fost depistat de poliţiştii din Botoşani în timp ce conducea având atestatul profesional expirat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional.

Conducătorul unei autoutilitare cu remorcă a fost depistat în trafic având anvelopele de la axa II uzate peste limita admisă. De asemenea, acesta nu avea asupra sa certificatele de înmatriculare, motive pentru care a fost sancţionat conntravenţional.

Şoferul unui alt autovehiculul a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta fost sancţionat contravenţional, dispunându-se şi măsura complementară de reţinere a permisului de conducere auto în vederea suspendării.

Poliţiştii din Buzău au depistat în trafic un şofer care conducea fără a utiliza diagrama tahograf înainte de terminarea zilei de lucru. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional.