Un român stabilit în Statele Unite reclama lipsa de respect fata de lege si chiar probleme legate de falsuri in documente facute de magistrati din judeţul Prahova. Aşa cum scriam cu câteva zile în urmă, revenim astăzi cu o înşiruire de fapte, aşa cum ne-a fost prezentată de Paul Popescu. Citiţi în cele ce urmează prima parte a poveştii unui banal proces de moştenire:
“Premergator: In 1888 strabunicul meu pe cale materna a cumparat un imobil (casa cu curte) in Ploiesti, "in Mahalaua Sfintii Imparati" cum spune actul de vanzare-cumparare. La 11.01.1944 s-a dezbatut succesiunea dupa acesta, la care au participat toti copiii sai in viata, fiul cel mare (bunicul meu matern) - pre-decedat (cazut in Primul Razboi Mondial) fiind reprezentat prin reprezentare succesorala de mama mea si cu fratele ei (copiii bunicului).In perioada anilor '50 cei care au deschis succesiunea au parasit Romania, cu exceptia mamei care, casatorindu-se cu tatal meu, a ramas in tara. In 2005, dupa decesul tatalui meu (mama a decedat in 1996), am intentat o actiune de uzucapiune de 30 de ani referitoar la acel imobilel. Dupa plecarea mostenitorilor care au deschis succesiunea in 1944, de imobil se ocupasera parintii mei si apoi eu timp de mai bine de 30 de ani (probabil ca peste 50 de ani, de fapt) sub nume propriu si netulburati de vreunul din proprietarii de drept care plecasera din tara, si care nu s-au interesat niciodata de acel imobil.In iunie 2006 s-a pronuntat la Judecatoria Ploiesti Hotararea nr. 5629/30.06.2006 prin care se constata ca, in urma prescriptiei achizitive de 30 de ani (uzucapiune), unind posesia parintilor cu a mea, eram unicul proprietar al acelui imobil. Aceasta hotarare judecatoreasca a intrat in puterea lucrului judecat nefiind atacata prin apel sau recurs.
Povestea propriu-zisa: In decembrie 2009, asadar la aproximativ 3 1/2 ani de la hotararea ramasa definitiva si irevocabila (si deci intrata in puterea lucrului judecat), am fost actionat in judecata de două persoane din Israel, care se dovedeste ca au parasit Romania in anii '50, care se pretind descendenti ai 2 din cei care au deschis succesiunea in 1944, si care de asemenea se pretind mostenitori testamentari ai unei a 3-a persoane dintre cei care au deschis succesiunea in 1944. Timp de 2 ani cat a durat procesul la fond cei doi nu au putut face dovada faptului ca sunt succesori (mostenitori); in fine, dupa 2 ani de asa zisa judecata (taraganare din partea instantei si a avocatului advers), solicitand avocatul meu intrarea in pronuntare pe exceptii, dupa 4 saptamani "de gandire" instanta le-a respins actiunea admitand ca cei 2 nu si-au dovedit calitatea de succesori. Cei doi au promovat apel, care s-a judecat la Tribunalul PH. La apel cei doi nu au produs niciun act nou, unuia dintre ei lipsindu-i in continuare acte doveditoare chiar a faptului ca se trage din cine pretinde; ca sa suplineasca acea lipsa, in totala contradictie cu cerintele legii (care obliga la dovada prin acte de stare civila), a prezentat declaratiile scrise a 2 persoane din Israel, ambii nascuti in 1923, care declara sub juramant cum ca ar cunoaste bine fapte care se vor fi petrecut... inainte de 1908!!! Intre timp, citind actele (in original in ebraica) depuse de cei doi (testamentul si certificatul de deces al persoanei pe care pretind ca o mostenesc prin testament), am constatat unele "inadvertente" intre traducere si original, precum si faptul ca persoana respectiva, care avea un nume de familie usor diferit de cel pretins in traducere, se dovedea si ca se trage din parinti diferiti (nu din strabunicii mei). Ca urmare am solicitat o traducere independenta la un traducator autorizat din Bucuresti, traducere pe care am prezentat-o in instanta. La termenul urmator (in urma caruia s-a intrat in pronuntare) a adus si avocatul lor doua traduceri efectuate in Romania, care cuprind alte cateva "mici inadvertente", dar la intrebarea clara (in instanta) a aparatorului meu daca contesta traducerile mele, acesta nu le-a contestat - asadar, conform cu procedura, le-a achiesat. Ce este interesant este insa faptul ca, in timpul ultimei sedinte de judecata, avocatul advers - vizibil enervat de argumentele la obiect ale aparatorului meu, a spus de mai multe ori (ca raspuns la cele spuse de aparatorul meu) ca "Asta se va stabili la fond", indicand astfel ca avea cunostinta despre modul in care urma sa "solutioneze" completul acel apel. Deschizand o paranteza, si facand haz de necaz: Desigur ca nici prin cap nu mi-ar trece ca cele doua jude ar fi putut lua cate o spaga de cateva mii de lei fiecare (ca doar am citit in ziare cam la ce sume se preteaza judecatorii de la Tribunalul PH): ca stiu si eu vorba veche cum ca "hotul neprins e negustor cinstit." In fine, instanta a admis apelul celor doi si a anulat hotararea de la fond. Ca sa poata pronunta o asemenea decizie (ca sa poata deci injgheba un modicum de motivatie), instanta a facut uz de fals intelectual in vreo 10 locuri, a "complinit" actele de stare civila lipsa prin marturii "de la distanta" a 2 persoane care declara ca stiu lucruri petrecute cu cel putin 15 ani inainte de nasterea lor proprie si a actionat ca si cand ar avea nivelul de expertiza in limba ebraica necesar pentru a decide ce este valabil si ce nu este din traduceri, ignorand traducerile autorizate prezentate de mine. Instanta apoi a adaugat la lege, statuand ca pentru a avea calitate activa cei doi reclamanti/apelanti trebuie doar sa fie succesibili (asta in contradictie cu Codul Civil), ca pentru a-si dovedi calitatea de succesori (mostenitori) cei 2, trebuie de intrat in fondul cauzei (adica, probabil, de unit exceptia cu fondul), in felul asta cautand sa ocoleasca prevederile art. 700 Cod civ. In tot timpul asta cei doi reclamanti/apelanti s-au ferit sa stipuleze in clar daca se considera doar succesibili sau daca sunt succesori (caz in care, trebuie sa produca actele de deschidere a succesiunii - acte pe care nu le au, pentru ca nu exista deschiderile respective de sucesiune): ei se pretind ca sunt terti fata de procesul din 2005-2006 de uzucapiune. Asta pentru ca, daca ar fi doar succesibili, inseamna ca dreptul lor de a mai accepta succesiunea s-a prescris de zeci de ani; daca pe de alta parte sunt succesori, atunci inseamna ca au stat in procesul respectiv prin antemergatorii lor (cei contra carora m-am judecat in procesul de uzucapiune din 2005-2006), si li se opune perfect hotararea de la uzucapiune. Si normal ca instanta de apel le-a acceptat pozitia asta intre doua ape - nici laie, nici balaie. (am listat in clar toate cazurile de fals intelectual si de adaus la lege sau de aplicare a unei proceduri civile inexistente, atat in recurs, cat, si mai clar, in plangerea penala - ambele atasate). In paralel am facut plangere penala impotriva celor doua infractoare (asa-zis judecatoare de la apel). Am trimis plangerea catre PICCJ, unde am invocat situatia creata (invinuitele fiind colege cu procurorii chemati sa cerceteze de la PCA Ploiesti), solicitand ca PICCJ sa ancheteze; proc. sef. Iacob de la PICCJ s-a spalat pe maini si a trimis plangerea mea catre PCA Ploiesti de unde mi-a venit - evident - NUP. Am facut plangere contra actelor procurorului, cf. cu procedura penala, si binenteles ca procurorul general al PCA Ploiesti a mentinut NUP”.
