În urma sesizărilor mass-media privind aglomeraţia înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, la eliberarea biletelor de tratament, prefectul Marius Sersea a trimis la faţa locului o comisie formată din directorul de Cancelarie şi din un membru al Corpului de Control al Prefectului.
Au fost constatate cauzele aglomeraţiei, după cum urmează:
- Situaţia creată în dimineaţa zilei de 16 mai 2013 a fost generată de faptul că seria de bilete de tratament a fost înaintată Casei Judeţtene de Pensii Prahova în data de 14 mai 2013, iar plecările în staţiunile alocate sunt în data de 16,17,18 mai 2013. În această situaţie nu a fost posibilă efectuarea programării beneficiarilor pe date şi interval orare dat fiind timpul foarte scurt în care beneficiarii trebuiau să se prezinte atât cu documentele justificative cât şi cu plata contravalorii biletului de tratament balnear;
- În prezent funcţionează un singur ghişeu pentru primirea şsi eliberarea biletelor de tratament, deşi exista posibilitatea deschiderii a încă 2 ghişee, însă nu există personal de specialitate, compartimentul bilete de tratament funcţionând cu un singur funcţionar în prezent, deşi până la restructurarea din 2010 compartimentul funcţiona cu 4 funcţionari;
- programul informatic achiziţionat în trecut nu permite eliberarea biletelor de tratament balnear de către mai mulţi funcţionari şi la mai multe ghişee;
În perioada 01.01.2013 - 16.05.2013, la nivelul Casei Judeţene de Pensii Prahova s-au înregistrat cca. 7.100 de cereri pentru obţinerea biletelor de tratament balnear în cursul anului 2013. Casei Judeţtene de Pensii Prahova i-au fost repartizate până în prezent 745 bilete de tratament, după cum urmează:
- 97 bilete cu plecare începând cu data de 17.04.2013;
- 107 bilete cu plecare începând cu data de 29.04.2013;
- 541 bilete cu plecare începand cu data de 16.05.2013;
Solutii identificate pentru deblocarea situaţiei privind eliberarea şi distribuirea biletelor de tratament balnear la nivelul Casei Judeţene de Pensii Prahova:
1. Există posibilitatea deschiderii a încă 2 ghişee, prin completatrea schemei cu personal de specialitate;
2. Achiziţionarea unui program informatic performant care să faciliteze eliberarea biletelor de tratament balnear de către mai mulţi funcţionari şi la mai multe ghişee;
3. Asigurarea unui personal de pază suplimentar care să poată menţine ordinea î cadrul procedurii legale de eliberare a biletelor de tratament balnear;
4. Repartizarea de către CNPP a biletelor de tratament balnear în timp optim, aşa încât să se poate respecta procedura legală de eliberare a biletelor cu efectuarea prealabilă de către Casa de Pensii a programării beneficiarilor pe zile şi intervale orare.

