Ziua de 1 Mai a traversat, de-a lungul istoriei, momente complet diferite, în funcţie de regimul politic pe care România l-a avut. De la defilările tembele de proslăvire a familiei Ceauşescu, am ajuns, acum, la claxoane, înjurături şi nervi întinşi la maxim pe şoselele puţine şi proaste ale patriei. Acum nu-l mai înjurăm pe Nea Nicu şi pe acoliţii lui! Acum ne înjurăm între noi.
Atunci…
În anii de dinainte de 1989, Ziua Internaţională a Muncii a fost transformată încet, dar sigur, în „epoca de aur“, într-un prilej de preamărire a „celui mai iubit fiu al poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu“. Totul se transforma într-un uriaş festival al carelor alegorice, fiecare unitate în parte prezentându-şi realizările şi planurile pe următorii ani. Se duceau în spate grafice cu cincinale şi se treceau sub privirile atente ale mai-marilor judeţului. Nu se greşea niciodată, totul mergea ceas, iar nimeni nu îndrăznea să calce un milimetru în afara pregătirilor. Aplecaţi sub greutatea pancartelor pe care erau însemnate cu litere uriaşe numele conducătorilor iubiţi, oamenii muncii din Republica Socialistă România îşi începeau ziua de 1 Mai înainte de ivirea zorilor. În fiecare instituţie a statului se puneau la punct ultimele detalii ale manifestărilor prilejuite de sărbătoarea internaţională a muncii. De la mic la mare, de la şoimul patriei până la muncitorii fabricilor, de la studenţimea socialistă şi până la protipendada comunistă, ziua de 1 Mai reprezenta momentul suprem de mândrie în care se proclama victoria socialismului în toate ramurile economiei. Pionerii şi UTC-iştii patriei repetau paşii în cadenţă şi versurile unor poezii a căror mesaj, astăzi, sună cel puţin hilar: „Clipă, stai, opreşte-ţi zborul!/ Se prăvale compresorul“ sau „Dă-mi, tăticule, şi mie,/ O lopată şi-o mistrie/ Să mă duc pe şantier,/ Să mă fac brigadier“. „La modă era şi cântecul 1 Mai Muncitoresc, pe muzica lui Ciprian Porumbescu (n.r. - Rîde iarăşi primăvara,/ Peste cîmpuri, peste plai,/ Veselia umple ţara,/ C-a venit Întîi de Mai!). Toată lumea fredona, unii cu mândrie, unii împinşi de la spate. Oricum era, nimeni nu avea curajul să se împotrivească.
Acum…
Abia ieşiţi din iarnă, românii se reped, de 1 Mai să iasă şi ei din case, să-şi scoată din garajele unde s-a instalat pânza de păianjen maşinile şi să plece la mare sau la munte. Sunt dornici să iasă în natură, să facă un grătar. Termoficarea s-a oprit, întreţinerea la bloc o să vină mai puţin, aşa că mai rămân ceva bani şi pentru nişte litri de benzină. Oamenii îşi iau ce au prin casă şi se înghesuie pe drumurile mici şi proaste spre mare, munte sau către locurile de campare. Ca să nu-ţi petreci minivacanţa pe drum, trebuie să pleci cât mai de dimineaţă, aşa că toată suflarea din casă se trezeşte în zori şi o ia din loc. Blocaţi în coloanele interminabile, şoferii se mai destind de 1 Mai cu câte o înjurătură zdravănă aruncată partenerilor de trafic. Ca să ajungi unde ţi-ai propus în zilele astea, e o adevărată aventură. Trebuie să ai nervii tari şi o răbdare de fier. Bine că avem poliţişti rutieri care, în loc să dirijeze traficul infernal, îţi numără kilometri pe oră pe care-i bagi în plus pe sectoarele de drum unde e mai liber şi unde încerci să recuperezi! Altfel nu ştiu ce ne-am face!
