Colecţionează aproape orice dar recunoaşte că nu poate trăi din asta. Din prima secundă miroase falsurile şi antichităţile fără valoare. Bujor Rusu, colecţionar cunoscut, din Prahova şi-a trasat destinul. „Pasiunea aceasta pentru lucruri vechi o am de când eram copil. În şcoala generală făceam plimbări la Muzee unde rămâneam blocat admirând diferite piese. În liceu am descoperit chitara şi în următorii 25 de ani am trăit din muzică. Am renunţat din cauza prostului-gust care a apărut pe piaţă”. Activitatea de colecţionar a îmbrăţişat-o în urmă cu 11 ani. „Pot să spun că e pasiune frumoasă în care şansa îşi are rolul ei. Este adevărat că nu poţi să te ocupi şi de cartofilie, filatelie şi antichităţi –recunoaşte Bujor - Din acest motiv m-am axat mai mult către cărţile poştale. E nevoie de şansă deoarece piesele cu adevărat valoroase sunt rare şi scumpe. Aş putea trăi decent din asta dacă aş investi câteva mii de euro în achiziţionarea de piese scumpe. Valoarea este dată nu numai de vechimea în timp a piesei ci şi a unicităţii acesteia şi a rarităţii”. Bujor Rusu recunoaşte că mediatizata criză economică se resimte şi în acest domeniu: „Nu mai vrea lumea să cumpere ca înainte. Am fost de curând şi la Târgul de Antichităţi de la Bucureşti unde vin colecţionari cu piese tari, şi am remarcat aceeiaşi lipsă a dorinţei de cumpărare”. Colecţia strânsă de Bujor este de variată, începând cu un acte din 1840 scrise în chirilică, un exemplar al Talmud-ului în ebraică din 1864, un set de pahare austriece din 1910, o bancnotă de 25 de ruble din 1909, lămpi din secolul XIX, o spadă de gală de pe timpul regelui Carol I, şi multe altele. „Am avut şi vestita «Monografie a Ploieştiului» a lui Sevastos, din 1936, cu autograful autorului. Am dat-o cu mare greutate, dar nu aveam ce face”. Au fost şi situaţii când pentru a-şi rezolva unele probleme, a trebuit să doneze câte un obiect din colecţie. „Câteodată este foarte greu să te desparţi de unele piese. Şi eu am câteva de care m-am ataşat şi nu mă despart”. Bujor Rusu are familie şi trei copii mari, doi băieţi şi o fată. Este un om obişnuit, dar care este stare să străbată o jumătate de ţară pentru a vedea o piesă rară. „Dacă mâine dimineaţă mă sună cineva din Predeal, să-mi prezinte nişte cărţi poştale, plec imediat”. Recunoaşte că cele mai valoroase obiecte sunt cele din perioada regelui Carol I şi din perioada interbelică. „Din 1950, până în prezent niciun obiect nu are valoare, deoarece s-a produs mult şi prost”.
