Au fost oameni ca oricare alţii, dar viciul i-a transformat în epave. Şi-au înnecat amarul în alcool până când acesta din urmă le-a devenit indispensabil. Nu mai puteau trăi fără el, nici când cei dragi i-au părăsit, când şi-au pierdut prietenii, slujbele, casele şi tot ce au mai avut. Acum unii au ajuns să doarmă în scări de bloc, iar alţii încearcă să-şi refacă viaţa. Nu mai consumă alcool şi, de două săptămâni, ca “Alcoolici Anonimi”, participă la întâlnirile pe care le organizează Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Prahova C.P.E.C.A. Grupul se întâlneşte în fiecare miercuri, într-o cameră a Centrului, situat în Ploieşti, pe Strada Mircea cel Bătrân nr. 98. “Deocamdată nu ştie foarte multă lume despre noi. La prima întâlnire au fost opt participanţi, la a doua au lipsit doi dar au venit alţi trei, noi. În schimb, zilnic vin la noi oameni disperaţi care ne spun că cineva drag lor este alcoolic. Acum, bolnavii, pentru că ei sunt nişte oameni bolnavi, se pot ajuta reciproc”, explică Aida Dima, coordonatorul Centrului. Deşi, la prima vedere, grupul pare “o adunătură de beţivi”, realitatea este mult mai complexă. “Aici vin oameni care nu mai consumă alcool. Unii dintre ei n-au mai băut de ani mulţi. Ei încearcă, acum, să treacă peste tentaţia de a-şi relua vechile obiceiuri. Alcoolismul nu este o boală vindecabilă”, a precizat Aida Dima.
Anonimi până la capăt
“Alcoolicii Anonimi” nici nu se cunosc între ei. Sunt şi câţiva “prieteni”, pentru că s-au adus unul pe celălalt, dar, în general, nimeni nu cunoaşte identitatea colegului de scaun. Grupul este coordonat de un “naş”, cel care dă tonul discuţiilor. După ce fiecare se prezintă, cu numele mic, încep discuţiile. Fiecare membru al grupului povesteşte de când nu a mai consumat alcool şi ce probleme i-a adus băutura. Fiecare povestire are, însă, un final trist. Chiar dacă faptul că au putut renunţa la alcool este o victorie. “Adevărata victorie au repurtat-o atunci când au recunoscut că sunt alcoolici. Atunci când şi-au dat seama că sunt dependenţi şi au renunţat la alcool. Iar faptul că rezistă fără să bea este lăudabil”, a completat Aida Dima. Menţionăm că marea majoritate a “Alcoolicilor Anonimi” de la Ploieşti provine, acum, din pătura săracă a societăţii.
“N-am putut să mă ridic”
I se spune “Relu”. Are 45 de ani şi, din fericire, încă are un acoperiş deasupra capului. E adevărat, stă cu mama lui. Nevasta l-a dat afară din casă, iar cei doi copii ai săi nu mai vor să ştie că au tată. Nu i-au putut ierta crizele pe care le făcea de la băutură. Totul a pornit, povesteşte el, de la o… femeie. S-a îndrăgostit, iar aceasta i-ar fi cerut să divorţeze. Nu putea pleca de lângă copiii lui, aşa că a apelat la alcool pentru a o uita. “N-m mai putut să mă ridic. Am pierdut totul”, se plânge bărbatul. A început cu un pahar de vodcă, apoi a ajuns sticlă… La un moment dat şi-a dat seama că nu mai poate trăi fără alcool. A fost internat la Voila, a fost tratat cu medicamente, iar acum face eforturi supraomeneşti pentru a bea doar apă. N-a mai pus alcool pe limbă de ani buni, însă povesteşte că se trezeşte, lac de sudoare, visându-se bând.
