Secretele bine pazite ale unei crame de protocol

Una dintre cele mai pasionante poveşti de dragoste care a zguduit România înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost cea trăită de Printul Nicolae, fratele mai mic al regelui Carol al II-lea, şi Ioana Doletti. Aceasta s-a petrecut în apropiere de oraşul prahovean Mizil, într-un conac de pe dealurile Tohaniului. Născută iniţial din aplecarea spre frumos şi plăceri a prinţului, povestea celor doi s-a dovedit la fel de neobisnuită, de puternică precum cea care l-a legat pe Carol al II-lea de Elena Lupescu. Cu toate acestea, paradoxal pentru mulţi, dat fiind că trecuse el însuşi prin avatarurile unei iubiri neagreate de familia regală, suveranul de atunci nu a admis “slăbiciunea” fratelui şi a făcut tot ce era posibil pentru a-l rupe de iubită. Deşi, aparent, a reuşit, de fapt, cei doi au fost învingătorii, rămânând împreună până ce moartea i-a despărţit. Prinţul Nicolae s-a născut la 18 august 1903, în Castelul Peleş din Sinaia. Era al patrulea născut al viitorului cuplu regal, Ferdinand şi Maria, cu zece ani mai tânăr decât cel care va deveni Regele Carol al II-lea. După studiile făcute în ţară, a urmat Colegiul Eton, absolvind apoi Şcoala Navală Regală din Wembley, în Anglia. Din copilul cu aer de îngeraş, trăsătură de altfel comună tuturor celor şase copii ai lui Ferdinand şi ai Mariei, Nicolae a devenit un tânăr cu aer de stea de cinema, pasionat de automobile, dar şi de frumosul feminin. În 1927, după moartea Regelui Ferdinand şi în condiţiile în care Carol renunţase la tron, Nicolae a fost, vreme de trei ani, unul dintre cei trei membri ai Consiliului de Regenţă instituit din pricina vârstei prea fragede - doar 6 ani - a Regelui Mihai, fiul lui Carol al II-lea. Ioana Dumitrescu Doletti, născută în 1902, era fiica unui proprietar de terenuri din localitatea prahoveană Tohani. După cum o caracteriza omul politic Constantin Argetoianu, Ioana era “de o frumusete discutabilă, dar înzestrată cu toate atracţiile viciului, deşteaptă şi şireată”. Întâlnirea celor doi, petrecută în 1931, a fost una dintre acele întâmplări despre care Bucureştiul a vorbit mult timp. Acelaşi neîntrecut Argetoianu povesteste momentul: “Prinţul a cunoscut-o la Automobil Club, unde doamna venea să dejuneze cu soţul... Nicolae îşi găsise femeia vieţii lui...”. Scandalul a izbucnit într-o zi, la poarta Automobil Clubului. Prinţul dejunase cu iubita (Ioana Doletti îi devenise între timp amantă - n.r.) şi cu soţul ei, coborâseră toţi trei scara şi, când să se despartă, doamna Săveanu, în loc să se urce în maşina conjugală, s-a urcat în a Prinţului şi a şters-o fără nicio explicaţie. Săveanu a sărit în a lui şi a pornit după ei. În dreptul palatului Prinţesei Elena, Prinţul a oprit maşina, a scos garda şi a ordonat arestarea soţului. În urma scandalului, Săveanu, silit probabil de ai lui, a cerut divorţul. Drept recompensă, a fost numit consul şi detaşat la Bruxelles. După divorţ, Ioana a luat numele de Doletti, pe care l-a găsit exotic şi elegant. În doar câteva luni, ea l-a subjugat total pe Nicolae. Prinţul voia s-o ia de nevastă, dar s-a lovit de opoziţia înverşunată a fratelui său, Carol, uns rege în iunie 1930. Nici până azi nu se cunosc exact motivaţiile împotrivirii. Nicolae însă a hotărât să nu mai aştepte încuviinţarea fratelui şi Regelui său. În secret, la 28 octombrie 1931, Nicolae şi Ioana se căsătoreau, cu acte în regulă, chiar în Tohani. Vestea s-a aflat în cercurile înalte abia la începutul lui noiembrie, producând un adevărat taifun regal. Argetoianu povesteste în “Memoriile” sale cum a reacţionat regele: “A rămas ca trăsnit. Apoi s-a uitat lung la mine şi m-a întrebat ce facem. L-am întrebat, la rândul meu, dacă era dispus să recunoască faptul împlinit. Pentru nimic în lume, a raspuns scurt şi tăios”. Asa s-a ajuns la înlocuirea întregului registru de stare civilă în care era înscrisă căsătoria. Dosarul de stare civila ajunge la Bucureşti şi este rescris în întregime, cu excepţia căsătoriei buclucaşe. Însă prinţul păstrase o copie de pe registrul iniţial şi a cerut recunoaşterea căsătoriei. Au urmat discuţii, variante şi convocarea guvernului. Concluzia a fost că urma să se acorde Prinţului un timp de reflectie de şase luni şi o excursie în străinătate sponsorizată generos, 50.000 de franci şi 500.000 de lei lunar. Nicolae acceptă şi pleacă în voiaj. Peste tot îşi prezintă soţia ca “Principesă a României”. Între timp, Tribunalul Ilfov desface căsătoria, motivând că aceasta nu s-a petrecut cu consimţământul Regelui, conform Statutului Casei Regale. Când află, Nicolae se întoarce val-vârtej în ţară. Carol reuşeşte să-l convinga să-şi reia călătoriile, pentru “a-şi căuta sănătatea”, sperând că Prinţul se va vindeca de “maladia Doletti”. Acest du-te vino va continua ani, până în aprilie 1937, când Regele, îngrijorat şi de apropierea cu aer de răzbunare personală a lui Nicolae de legionari, îşi forţează fratele “neascultător” să părăsească definitiv ţara. La 9 aprilie 1937, Prinţul renunţă la toate drepturile sale şi îşi dă demisia din toate funcţiile pe care le deţinea, încetând să mai facă parte din Familia Regală. Va prelua numele de Nicolae Brana şi se va stabili, împreună cu Ioana, mai întâi în Franţa, apoi în Spania. Viaţa le-a mai oferit lui Nicolae şi Ioanei încă un sfert de secol de iubire. Ea va fi răpusă însă, de un cancer, în 1963, fiind înmormântată la Madrid. Nicolae îşi va găsi consolarea într-o relaţie cu Theresa Lisboa Figueira de Mello, mai tânără decât el, concretizată în căsătoria din 1967. Prinţul moare în iulie 1978, la 75 de ani, găsindu-şi liniştea într-un cimitir din localitatea elveţiană Lausanne. Lângă el a fost adusă mai târziu şi iubirea vieţii lui, pentru ca cei doi să fie împreună şi în eternitate. Povestea de dragoste a Prinţului Nicolae cu Ioana Doletti a fost păstrată în inimile multora, reuşind să sfideze nu doar “eticheta” vremurilor în care şi-a ars mistuitor pasiunea, ci şi timpul. Povestea lor a dăinuit fără să-şi piardă mai nimic din farmecul vremurilor în localitatea prahoveană. Pe acolo, mai toată lumea ştie despre reacţia violentă pe care Casa Regală a avut-o atunci când a aflat de căsătoria Prinţului cu o consăteancă. Pe locul unde Nicolae şi Ioana şi-au petrecut cea mai mare parte din timp a fost ridicat un conac. Acesta s-a deteriorate în timp, iar în apropierea de el a fost construit un altul care păstrează multe dintre elementele definitorii ale epocii şi chiar multe dintre lucurile prinţului Nicolae. Construcţia adăposteşte acum o binecunoscută cramă de protocol şi un muzeu al vinului prahovean, unul dintre puţinele de acest gen din România, pe care autorităţile culturale judeţene l-au denumit sugestiv “Popas pe Drumul Vinului”.