Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a anunţat, la debutul anului universitar de la Universitatea Politehnica Bucureşti, că diplomele de absolvire ar putea suferi câteva modificări în ceea ce priveşte înscrisurile care se regăsesc pe acestea. Potrivit Mediafax, ministrul de resort a spus că diplomele de absolvire ar putea avea înscris numele universităţii la care au fost efectuate studiile, şi nu cel al Ministerului Educaţiei. Andronescu a punctat faptul că va solicita acest tip de modificare. "Mi se pare corect ca fiecare universitate să îşi asume certificarea pregătirii propriilor absolvenţi, prin diplomele pe care le eliberează. Pe diploma de licenţă să nu mai fie pusă sigla ministerului, ca nimeni să nu se mai ascundă în spatele acestei sigle şi fiecare să-şi asume diploma", a subliniat ministrul. Andronescu a mai spus că, în opinia sa, nu este corect ca, sub "umbrela" Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, universităţile să elibere diplomele tuturor absolvenţilor.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

