Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Vâlcea au efectuat trei percheziţii la suspecţi de înşelăciune. În fapt, doi reprezentaţi ai unor societăţi comerciale au înşelat, prin intermediul unor anunţuri pentru locuri de muncă în străinătate, peste 150 de persoane. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Vâlcea au efectuat investigaţii cu privire la două persoane suspectate că, în perioada mai – august 2012, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale de recrutare de personal pentru muncă, au postat pe internet diverse oferte pentru “joburi” în străinătate, promiţând salarii foarte avantajoase. Persoanele interesate erau chemate în municipiul Râmnicu Vâlcea pentru efectuarea de analize medicale. Din cerectările desfăşurate cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I. a reieşit că suspecţii, R.G. şi D.P., ambii de 32 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, au indus în eroare, prin intermediul acestor anunţuri, peste 150 de persoane dornice să obţină un loc de muncă în străinătate. Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor au stabilit că cei doi încasau suma de 300 lei pentru efectuarea fişei medicale şi 300 lei pentru întocmirea dosarului de angajare. Ulterior, deşi nu se efectua niciun demers pentru angajarea acestora, erau invocate diferite pretexte pentru amânarea plecării la locurile de muncă promise. La data de 22 august a.c., poliţiştii de la S.I.F. Vâlcea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au desfăşurat trei percheziţii domiciliare, fiind ridicate documente din care rezultă că peste 150 de persoane au depus documente la cei doi suspecţi pentru medierea unui loc de muncă în străinătate. La finalizarea acestor activităţi, două persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea pentru cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. În urma probelor administrate şi audierilor efectuate, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul de Investigarea Fraudelor au dispus reţinerea pentru 24 ore a lui R. G., urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

