Penitenciarul Ploiesti scoate detinutii la munca/ Vezi oferta completa!

Penitenciarul Ploieşti pune la dispoziţie persoanelor interesante forţă de muncă specială (persoane private de libertate), pe perioade de timp determinate (1 – 12 luni)  cu un număr variabil de persoane, în funcţie de nevoile solicitate. Serviciile oferite  acoperă o gamă diversă de activităţi, astfel:

• Lucrări în domeniul construcţiilor civile şi industriale, rutiere  şi feroviare, etc.

• Lucrări în agricultură (prăşit manual, irigat, recoltat).

• Gospodărire comunală  (curăţat parcuri şi spaţii verzi, amenajat şi curăţat străzi).

• Ambalat  confecţii textile, etc.

• Producţie ambalaje carton/mase plastice.

• Activităţi auxiliare muncii necalificate (recuperarea deşeurilor şi reciclarea acestora, lucrări de curăţenie, manipulat  materiale, etc.)

Avantajele colaborării cu Penitenciarul Ploieşti

• Asigurarea unui număr constant de persoane  private de libertate  pe  toată  durată derulării contractului atât în interiorul penitenciarului cât şi în exteriorul acestuia.

• Negocierea tarifelor în funcţie  de complexitatea lucrărilor efectuate;

• Folosirea deţinuţilor la muncă nu implică încheierea unui contract de muncă cu aceştia ci încheierea unui contract de prestări servicii între societate şi penitenciar;

• Scutirea de la plata obligaţiilor  faţă de  bugetul  asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate, fond de şomaj,etc.;

• Oprirea procesului  de  producţie, la solicitarea beneficiarului forţei de muncă speciale, pe anumite perioade de timp, din cauze obiective, fără ca acest lucru să atragă  cheltuieli suplimentare din partea societăţii beneficiare;

• Siguranţa asupra materiilor prime, materialelor, uneltelor şi utilajelor folosite în procesul tehnologic, nexistând riscul sustragerii acestora;

• Paza persoanelor private de libertate şi hrana acestora  sunt asigurate de către penitenciar;

• Supravegherea şi coordonarea lucrărilor sunt asigurate de către personalul penitenciarului în colaborare cu reprezentanţii societăţii angajatoare;

Informaţii suplimentare privind condiţiile de încheiere a contractelor de prestări servicii se pot obţine la sediul Penitenciarului Ploieşti, str. Rudului nr. 49 Ploieşti, judeţul Prahova sau la telefon: 0244/526.834 sau 0244/526.325, int. 114 sau int. 145.