Situație incredibilă în justiția din Prahova. În Ploiești, orașul în care construirea unui palat de justiție în care judecătorii să-și poată desfășura activitate în condiții omenești trenează de aproape 20 de ani, una dintre instanțe este nevoită să se mute într-un centru comercial. Potrivit unui comunicat de presă, remis de centrul comercial
Winmarkt, activitatea secţiei Tribunalului va începe, în mall, la 1 noiembrie.“Începând cu 1 noiembrie, Secţia a II-a Civilă Contencios Administrativ şi Fiscal îşi va desfăşura activitatea într-o locaţie nouă, modernă, uşor accesibilă, situată în centrul Ploieştiului. Vor exista 2 săli de judecată, 11 birouri şi 3 arhive, pe o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi. Accesul publicului în Tribunalul Prahova se va face prin interiorul centrului comercial, pe scările rulante, în timpul programului de lucru cu publicul”, se arată în comunicatul centrului comercial.

