Familia Regală a României a adresat un mesaj de un bun simţ din care cei mai mulţi dintre politicienii români ar trebui să aibă de învăţat. Era de aşteptat să se întâmple aşa. Din păcate, reprezentanţii partidelor de la noi se pare că nu-s capabili să înţeleagă mai nimic din asta. Casa Regală a transmis românilor, care în aceste momente, protestează în stradă împotriva regimului PDL că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a promova imaginea României, fără să favorizeze vreo formaţiune politică. În comunicatul Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai se arată că: “Familia Regală știe că tot mai mulți români își exprimă cu tărie convingerile și nemulțumirea, de mai multe zile, în orașele țării și în străinătate. Povara cetățenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a țării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le așteaptă. Românii și-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Întreaga Familie Regală este alături sufletește de toți cei care au în aceste momente nevoie de încurajare și solidaritate. Regele și Principesa Moștenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare și rămân hotărâți să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra și promova interesele României, fără să favorizeze nici o formațiune politică. Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generație, și va rămâne astfel în viitor”.
Notice: Undefined offset: 3 in /home/faptdive/public_html/plugins/content/adsinside/adsinside.php on line 180

